60 de pacienţi de la Pediatrie au fost vizitaţi de Iepuraş

pediatrie (2)

Când un copil este pe patul de spital, la fel de “medicament” este şi o vorbă bună, un gest care să-i aducă zâmbet pe faţă, bucurie în suflet. Ştiind efectele acestui “tratament”, şefa PSD Piatra Neamţ, viceprimarul Aurelia Simionică a debarcat cu alaiul de ucenici ai Iepuraşului miercuri, la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Neamţ.

60 de copilaşi spitalizaţi în această perioadă au primit pachete cu jucării şi dulciuri din partea PSD Piatra Neamţ (cu sprijinul organizaţiilor de pensionari şi de femei din cadrul organizaţiei municipale). Printre beneficiari s-au numărat şi copiii cu sindromul Down dar şi micuţa „Degeţica”.

“Noi suntem cei care ne-am încărcat cu enorm de multă bucurie în suflet, pentru că nu este mai mare fericire pe această lume decât să faci un copil fericit. Iar bucuria este cu atât mai mare cu cât am ajuns în al 7-lea an consecutive când realizăm această acţiune, fapt care arată că atunci când eşti pe un drum se găsesc resurse pentru a fi consecvent”, a precizat Aurelia Simionică.

Social-democraţii pietreni nu au uitat nici de persoanele vârstnice sau cu venituri mici cărora, de asemenea le-au dăruit câteva sute de pachete cu alimente.

„De multi ani P.S.D. Piatra Neamţ este alături de cei mai puţin norocoşi de câte ori au nevoie. Mă bucur să am alături, în partid, oameni altruişti şi sufletişti. A dărui este o calitate profund umană. Trebuie ca toţi românii să o redescopere”, a mai spus Aurelia Simionica.

 

D. VINCA