58 de absolvenţi din 2015 – înscrişi la AJOFM Neamţ

absolvent_ somaj *Fiecare tânăr va primi lunar, pe o perioadă de jumătate de an, un ajutor financiar în valoare de 250 de lei

Până în această săptămână, 58 de absolvenţi din promoţia 2015 s-au înscris la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj.

Legat de acest aspect, Daniel Chirilă, directorul executiv al AJOFM Neamţ, ne-a declarat:”Agentia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamt reaminteşte absolvenţilor că pentru a beneficia de prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj şi stimularea ocuparii forţei de muncă, trebuie să se înregistreze la Agenţiile Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din raza de domiciliu.

Tinerii pot solicita acordarea indemnizaţiei dacă într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă. De asemenea, nu urmează vreo formă de învătământ la data solicitării dreptului şi nu realizează venituri, sau dacă le obţin din activităţi autorizate potrivit legii, acestea sunt mai mici decat valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei”.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Indemnizaţia de şomaj plătită acestor categorii de persoane se plăteşte pentru o perioadă de 6 luni şi este în valoare de 250 lei. Acest ajutor financiar poate fi solicitat în cel mult 12 luni de la data absolvirii, şi se acordă o  singură data, pentru fiecare formă de învăţământ terminată. Absolvenţii şcolilor speciale intră în plata indemnizaţiei de şomaj la data înscrierii la Agenţiile locale din raza de domiciliu.

Tinerii înregistraţi la Agenţiile locale, pot beneficia de prime de încadrare, în valoare de 500 lei, în situaţia în care se angajează pe o perioadă mai mare de 12 luni, şi cu program normal de lucru.

V. ANDRIEŞ