56 de șoferi pătimesc pentru Crucea lui Andrei

crucea sf andreiO singură zi de controale la trecerile la nivel cu calea ferată din judeţ a ars la buzunare 56 de şoferi şi a lăsat fără permis alţi doi. „În ziua de 25 mai, 34 de poliţişti nemțeni de la structurile de rutieră şi transporturi, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată din judeţ, având ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti ce au loc din cauza nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone de către participanţii la trafic”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 146 de amenzi, din care 56 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 90 pentru alte abateri constatate. Poliţiştii rutieri au reţinut 6 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 2 pentru nerespectarea normelor legale la trecerea la nivel cu calea ferată, unul pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerea la nivel cu calea ferată sau la mai puţin de 50 de metri de aceasta şi 3 pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.

Polițiștii nemțeni atrag atenţia tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată: —- Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa participanților la trafic şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere. În zonele neprevăzute cu astfel de semnale trebuie să vă asigurați temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată!

– Stimaţi conducători auto, acele câteva minute în care trebuie să aşteptaţi la barieră, precum şi o asigurare temeinică la traversarea trecerii la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie.

Cristina Iordache