54 de oameni s-au îmbolnăvit în spital

spital

* Cele mai multe infecţii nosocomiale raportate anul acesta au fost depistate în spitalul judeţean

Se poate să ţi se întâmple să te duci la spital ca să te tratezi de o boală şi să te pomeneşti, până la externare, năpădit de alţi microbi.

Denumite generic „infecţii nosocomiale”, bolile care pot fi contactate în timpul unei spitalizări sunt tratate cu seriozitate de reprezentanţii instituţiilor abilitate să ţină sub control răspândirea germenilor din spital.

Dr. Elena Mucileniţa, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, ne-a declarat că în prima jumătate a acestui an au fost raportate 54 de infecţii nosocomiale, cu două mai puţine decât au fost luate în evidenţe în aceeaşi perioadă a anului trecut. Din totalul cazurilor înregistrate anul acesta, 30 de infecţii nosocomiale au fost raportate de spitalul judeţean, 18 infecţii nosocomiale au fost depistate la Spitalul Municipal din Roman, 5 infecţii la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ şi una la Spitalul Sf. Nicolae.

„Secţiile care sunt cele mai conştiincioase şi care ne raportează corect şi în timp util aceste infecţii sunt cele de nou-născuţi, neurologie, ATI, urologie şi pediatrie, acestea fiind şi secţiile cu risc mai mare”, a subliniat dr. Mucileniţa.

Dr. Mucileniţa a mai spus că apar sau pot să apară infecţii nosocomiale cu precădere la persoanele cu imunitate scăzută, la cele cu probleme deosebite ale imunităţii, persoane tarate, nou-născuţii, persoanele nedeplasabile.

„Noi avem o monitorizare a fiecărui caz în parte şi vă pot da asigurări că pentru fiecare se iau probe, se prelucrează, se face antibiograma, se dă tratament ţintit”, ne asigură dr. Mucileniţa. „Există un protocol de diagnostic şi tratament pentru fiecare tip de infecţie care poate să apară. Şi o viroză poate să fie infecţie nosocomială dacă o căpătăm într-un mediu spitalicesc, stând alături de o persoană care, să spunem, s-a internat de o zi, două, şi a venit cu o viroză, cu un alt tip de virus. Dar medicii noştri sunt suficienţi de atenţi şi pentru diagnosticare şi pentru acordarea unui tratament”.

 

G. NICORESCU