320 de polițiști vor fi zilnic în stradă pentru Sărbători liniștite

320 de polițiști vor acționa zilnic în Neamț pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică pe timpul manifestărilor ce se vor desfășura în această perioadă,  pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum și pentru menținerea fluenței și siguranței traficului rutier. „În perioada Sărbătorilor de iarnă 2015-2016, pe lângă echipajele de poliție angrenate în activitățile curente, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a suplimentat numărul polițiștilor ce vor asigura climatul de ordine și siguranță publică de Crăciun și Anul Nou“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Sunt angrenați în misiune 265 de polițiști de la structurile de ordine publică, 42 de la rutieră și 13 de la alte formațiuni.

Polițiștii au misiunea de menținerea ordinii și liniștii publice, de prevenirea și combaterea furturilor, vagabondajului, cerșetoriei și a comerțului ilegal, de asigurarea fluenței circulației pe traseele aglomerate, precum și de a acționa pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative. Peste 300 de polițiști vor acționa zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităților ce vizează  un climat public de ordine și siguranță, cât și în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localitățile unde se vor desfășura manifestări religioase, culturale sau artistice.

Cristina IORDACHE