24 iulie, pomnirea Sfintei Muceniţe Hristina (Cristina), cea mult pătimitoare

sfantaSfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir şi a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăţi.

Când a împlinit doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulţimii, pentru că era foarte frumoasă, propunându-şi să o sechestreze, până la împlinirea majoratului. Aşezând în turn zeii săi făcuţi din aur şi din argint, Urban i-a poruncit Hristinei să petreacă acolo şi să aducă jertfe idolilor. Nemulţumită de credinţa idolatră, Sfânta Hristina a început să se roage Lui Dumnezeu, care i-a luminat şi înţelepţit mintea. În urma rugăciunilor, i s-a arătat un înger care i-a descoperit tainele dumnezeieşti, însemnând-o cu semnul Sfintei Cruci. Îngerul a numit-o pe Hristina mireasă a lui Hristos şi a înţelepţit-o desăvîrşit în cunoştinţa lui Dumnezeu; iar pentru nevoinţa cea pătimitoare, i-a spus că de trei muncitori va fi muncită, pentru Dumnezeu cel în Treime.

După acea îngerească arătare, Hristina a început mai cu căldură a-şi întinde către Domnul rugăciunile sale şi a se îndulci de dragostea Lui. Umplându-se de rîvnă, a început a sfărîma idolii cei de aur şi de argint, zdrobindu-i în bucăţi şi aruncîndu-i jos, în uliţă. Iar cei ce treceau adunau pentru ei aurul şi argintul cel sfărîmat. Pentru acest gest, tatăl său a supus-o la multe chinuri: a bătut-o fără cruţare cu vergi şi vine de bou, apoi a legat-o şi a aruncat-o în temniţă.

Aici, sfânta Hristina a fost hrănita în chip minunat de îngeri. După alte suferinţe, Hristina a fost aruncată în mare. Marea aceea i-a fost ei scăldătoarea Sfântului Botez, căci un nor luminos a umbrit-o şi din cer s-a auzit un glas rostind deasupra ei numele Preasfintei Treimi, după săvârşirea Sfântului Botez.

Suferinţele sale nu au încetat nici după moartea tatalui ei. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, în cele din urmă Hristina primind moartea prin sabie.

Moaştele Sfintei Hristina se află în Italia, la Biserica “San Francesco della Vigna” din Veneţia.

Irina NASTASIU