Gheorghe Lazăr a văzut lumina zilei pe data de 5 iunie 1779, în familia unor țărani liberi, fiind luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să învețe la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie și științe fizico-matematice, ulterior studiind și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări didactice, printre care un manual de pedagogie. A intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga, un adept al învățământului în limba slavonă, care a împiedicat activitatea culturală a lui Gheorghe Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Ca urmare, în 1816 trece munții și se stabilește la București, unde își câștigă traiul ca profesor particular.
Activitatea sa în Țara Românească are în centru ideea înființării unei școli românești la cel mai înalt nivel științific, deziderat greu de împlinit într-o epocă în care învățământul se desfășura în limba greacă. Cu toate acestea, bucurându-se de susținerea lui Iordache Golescu și a lui Constantin Bălăceanu, desfășoară o muncă intensă pentru a spulbera mitul potrivit căruia limba română era prea săracă pentru a exprima adevărurile științei.
Profesor la Școala de la Sfântul Sava
Astfel, pe data de 24 martie 1818, Gheorghe Lazăr își începe activitatea la Școala de la Sfântul Sava, unde are ca elevi pe băieții micilor meseriași, târgoveți și dascăli, deoarece copiii boierilor continuau să frecventeze școala grecească. Datorită erudiției, competenței și profesionalismului său, noua instituție devine, treptat, un adevărat focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Aici, copiii de prăvăliași sau cei ai oamenilor de la marginea orașului sunt inițiați cu dragoste în tainele științelor matematice și filozofiei, în limba lor maternă. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Theodor Pallady, și Simion Marcovici.
În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere.
Colaborarea sa cu revoluționarii va atrage, ulterior, persecuția din partea autorităților. Gheorghe Lazăr se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde se stinge din viață, în ziua de 17 septembrie 1823.
În semn de prețuire a personalității dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietor al învățământului modern românesc, ziua de 5 iunie – data de naștere a marelui cărturar – a fost aleasă drept Ziua Învățătorului, proiectul de lege privind instituirea acestei sărbători fiind adoptat la 9 octombrie 2007. Această dată a fost stabilită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea având un caracter educațional, național, apolitic și cultural.
Potrivit actului normativ, Ziua Învățătorului este sărbătorită în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educației și alte instituții abilitate ale statului acordă premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor, pentru merite deosebite. De asemenea, în toate unitățile de învățământ au loc manifestări menite să pună în valoare tradiția și împlinirile școlii românești.
Irina NASTASIU