Acum 210 ani un decret mitropolitan consfințea înființarea unei școli monahale de meserii și cultură generală pentru călugărițele de la Mănăstirea Văratec și de la Mănăstirea Agapia. Decretul din 23 septembrie 1803 stabilea ca materiile de studiu să fie psaltichiile, limba greacă, precum și meșteșugurile țesătoriei și broderiei. Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi a adus la Agapia 50 de maici de la Mănăstirea Socola Iași, pentru că aici a vrut să înființeze un seminar de preoţi. Astfel, Mănăstirea Agapia devine mănăstire de maici, după ce la 10 iulie 1803 mitropolitul Moldovei semnează decretul, susţinut de Divanul domnesc, prin care Schitul Văratec a fost unit cu Mănăstirea Agapia.
După 23 septembrie, aici sunt aduse şi călugăriţele de la schiturile Prapa Doamna din Iaşi, de la Gârcina şi de la Vânătorii Pietrii din Ţinutul Neamţului. Aşa se face că numărul călugăriţelor a crescut mult, la 26 septembrie 1811 la Văratec vieţuind 273 de călugăriţe, dintre care 197 de maici şi 76 surori de ascultare. Ele erau împărţite după originea socială, înregistrările vremii consemnând 33 fiice de boieri, 59 fiice de negustori, 105 fiice de țărani, 23 fiice de mazili, 51 fiice de preoți, o fiică de dascăl, una de mocan și una de altă lege. Biserica de lemn a devenit neîncăpătoare, astfel că în anul 1808 stareța Nazaria (1788-1814) a început ridicarea unei biserici de piatră, care a fost terminată şi sfințită în 1812. Lăcașul de cult a fost pictat în anul 1841, după care a fost resfințit de către mitropolitul Veniamin Costachi. În timpul revoluţiei de la 1821 schitul a fost asediat și prădat de către otomani, odoarele au fost furate, iar călugărițele izgonite sau ucise. Atunci maica Olimpiada s-a refugiat la Mănăstirea Secu. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost ridicate zidurile de incintă, o trapeză de piatră, câteva chilii și turnul-clopotniță cu trei nivele.
* Şcoală de muzică bisericească
În Mănăstirea Văratec a mai funcționat o școală de muzică bisericească (1859-1860), o școală sătească mixtă (din ianuarie 1860), Școala primară de fete (de la 1 septembrie 1860), „Școala de adulte” (de la 1 septembrie 1911 până în 1943) ce era frecventată de călugărițele cu vârsta sub 50 de ani, care nu absolviseră clasele primare, Seminarul monahal pentru călugărițe (1948-1950), precum și școala monahală și de cântări bisericești (începând din 1940).
Maica Olimpiada a avut un rol foarte important în dezvoltarea obștii monahale de la Văratec. Ea a fost cea care a fondat așezământul, misiune pentru care şi-a folosit întreaga avere. La asta s-au adăugat donaţiile de terenuri făcute de soţiile boierilor, printre ctitori amintim aici pe logofeteasa Elencu Paladi care a dăruit trei moșii şi a suportat cheltuielile pentru catapeteasma Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, în 1816. Maica Elisabeta Balș – născută cu numele de Zoe Rosetti și căsătorită cu logofătul Teodor Balș (1743-1810) – s-a retras la Mănăstirea Secu în 1832, împreună cu fiica ei, Safta Brâncoveanu, şi a donat mănăstirii moșia Vulturești, fiind înmormântată la Văratec, în 1833. Maica Safta Brâncoveanu (1778 – august 1857), fiica lui Teodor Balș și a Zoei Rosetti-Balș (maica Elisabeta Balș), s-a căsătorit în 1793 cu Grigore Brâncoveanu, mare ban al Craiovei. În 1832, după moartea soțului ei, s-a retras împreună cu mama ei la Mănăstirea Văratec. Fiică de boier, ea a avut avere şi a donat multe proprietăţi mai multor biserici, mănăstiri, spitale, iar Mănăstirii Văratec i-a donat moșiile Osica și Vlăduleni, veșminte preoțești, acoperăminte cu fir, cărți de cult, iar din obiectele de argint pe care le-a topit a făcut ferecături de Evanghelii, îmbrăcăminte la icoane, candele, vase sfinte și postamente de cruci la altar. Maica Safta Brâncoveanu a murit pe 8 august 1857 și a fost înmormântată la Văratec, lângă mormântul mamei sale.
În anul 1839 Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă, separându-se de Mănăstirea Agapia. Ca starețe au păstorit aici maicile Nazaria, Magdalena și Olimpiada. În timpul stăreției maicii arhimandrite Eufrosina Lazu (1844-1887), ucenică a maicii Olimpiada, aici s-au efectuat mai multe lucrări de extindere a mănăstirii. Astfel, în anul 1844 Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, care a fost ridicată din lemn, a fost refăcută din piatră, în cimitirul vechi al mănăstirii. În jurul anului 1880, s-au efectuat unele adăugiri la acest lăcaș de cult și s-au pictat pereții interiori și icoanele din catapeteasmă. în perioada 1845-1847 s-a construit Biserica „Schimbarea la Față”, ca urmare a extinderii așezării mănăstirești spre sud și sud-vest. în 1882 s-a refăcut pictura interioară a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Cristina IORDACHE