15 ani de puşcărie pentru tinerii ucigași

*Orlando Pintilie și Elvis Bozu au ucis în bătaie un octogenar

Ieri s-a încheiat procesul în care doi ţigani au fost judecaţi pentru crima comisă la începutul anului, într-un apartament din centrul oraşului Piatra Neamţ. Printre cei implicaţi în tâlhăria căreia i-a căzut victimă Aurel Bădoi (81 de ani) sunt şi ţiganii care toată vara trecută au terorizat bătrânii ce erau atacaţi pe stradă de ţigani de 12, 13 ani, ce le smulgeau genţile şi sacoşile din mâini.

De la tâlhărie la crimă n-a mai fost, apoi, decât un pas, făcut din păcate din cauză că oamenii legii n-au putut să-i aresteze. Motivul: infractorii n-aveau 14 ani împliniţi. Acum, Elvis Ilie Bozu (14 ani), din Piatra Neamţ, care a tot fost cercetat pentru furturi şi tâlhării în ultimii trei ani, şi Adrian (Orlando) Pintilie (19 ani), din Bacău, şi-au primit sentinţele, care nu sunt uşoare. Ei au recunoscut acuzaţiile şi au fost judecaţi în procedură rapidă, astfel că au primit pedepse mai mici. Elvis Bozu are de executat 5 ani de închisoare, iar Adrian Pintilie 10 ani. În plus, amândoi vor avea de achitat câte 1.500 de lei cheltuieli judiciare şi peste 16.000 de lei cheltuieli de transport şi spitalizare a lui Aurel Bădoi (81 de ani).

Cel ucis locuia singur, într-un apartament din centrul oraşului Piatra Neamţ şi din când în când mai venea la el o femeie din Bodeşti care îi făcea de mâncare şi curat. Ea a fost cea care l-a găsit, în dimineaţa de 3 ianuarie 2013, căzut în dormitor şi plin de sânge, după ce noaptea fusese atacat de patru ţigani. Aceştia au crezut că vor da lovitura şi vor pleca de acolo cu mulţi bani. Ei au urcat pe scara de incendiu şi au intrat pe un geam în apartament. În gaşca lui Elvis Bozu era şi o fată de 13 ani, din clanul Neda, care a sărit pe spinarea omului şi l-a presat până i-a rupt câteva coaste. Ţiganii l-au zdrobit în bătaie, doar-doar vor scoate de la el locul unde îşi ţine banii. Însă l-au schingiuit în zadar, pentru că după ce l-au umplut de sânge şi de vânătăi şi i-au răscolit toată casa, n-au găsit nici o comoară. Şi dacă tot s-au „deranjat” atât de tare, ţiganii n-au putut pleca cu mâna goală, aşa că s-au „lipit” de un ceas de masă şi unul de mână, pe care le-au ţinut probabil ca suvenire.

Dimineaţă, când medicii de la Ambulanţă, alertaţi de femeia care l-a găsit, au ajuns în apartament, l-au găsit pe bătrân mai mult mort decât viu şi l-au transportat la spital. Cu leziuni interne, coaste rupte şi un hematom la ficat, Aurel Bădoi a rămas internat, pe terapie intensivă. În ciuda eforturilor medicilor, în două săptămâni acesta s-a stins din viaţă, din cauza rănilor grave suferite. Anchetatorii au decis, atunci, arestarea celor implicaţi, însă l-au găsit acasă doar pe Elvis Bozu, după ce procurorul de caz a decis că cercetările pot fi făcute cu suspecţii în stare de libertate. Desigur că Adrian Pintilie dispăruse, între timp, din zonă, aşa că poliţiştii au fost nevoiţi să-l caute, găsindu-l abia după o săptămână, acasă în Bacău.

Bătrânul nu mai avea nici o rudă, el fiind înmormântat de pastorul său, care până la finele procesului a renunţat la despăgubiri.