Pe 10 septembrie 1872 se stingea din viață, la Baia de Criș, Avram Iancu, supranumit Crăișorul Munților, datorită rolului important pe care l-a jucat în Revoluția de la 1848, din Transilvania.
Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în Vidra de Sus, Munții Apuseni, într-o familie de moți înstăriți. A urmat clasele elementare la Poiana Vadului și Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844, a urmat Facultatea de Drept la Cluj, iar din 1846 devine cancelarist la Târgu Mureș. Își ia examenul de avocat în anul 1848.
Avram Iancu a făcut parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene, luptând pentru emancipare socială și națională. A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai și 15-23 septembrie 1848 și conducătorul cetelor înarmate de țărani și de mineri din Munții Apuseni, în rândurile cărora și-a câștigat o mare notorietate.
Tergiversarea aplicării legii privitoare la desființarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluționar ungar de a acorda libertăți naționale românilor și votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj au dus la dezbinarea forțelor revoluționare române și ungare și la ridicarea țărănimii la luptă pentru rezolvarea problemei sociale și a celei naționale. Avram Iancu a devenit conducătorul oștii țărănești antirevoluționare, organizând apărarea în Munții Apuseni și respingând numeroasele atacuri ale trupelor maghiare, superioare ca număr și armament.
Până la sfârșitul lui octombrie 1848, revoluția cuprinde aproape întreaga Transilvanie. Luptele din Munții Apuseni slăbiseră atât forțele revoluționare ale maghiarilor, cât și pe cele ale românilor. Armata țaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluționară maghiară la Sighișoara. Copleșite de armatele austriece și de cele rusești, trădate de unii generali, trupele revoluționare maghiare au capitulat la Siria, pe 13 august 1849.
Pe 20 februarie 1850, Avram Iancu sosește la Viena, împreună cu o delegație a românilor, pentru a obține din partea guvernului drepturile conaționalilor săi. În 8 și 11 martie este primit de către noul împărat, Francisc Iosif, care, după înmânarea memoriului, va răspunde: „Voi cere de la miniștri mei un raport și vă asigur că dorințele juste ale românilor vor fi împlinite“.
Cu toate acestea, pe data de 17 septembrie 1852, Avram Iancu este arestat și trimis sub escortă la Alba Iulia. Închis în clădirea judecătoriei de ocol, este legat, umilit și bătut de către un ofițer austriac, slujbaș al împăratului.
Cum a murit Avram Iancu
După cum arată istoricul Silviu Dragomir, în lunile din primăvara anului 1872, Iancu s-a simțit bolnav și istovit de puteri. S-a declanșat o puternică hemoragie, iar tusea care-l chinuia de ceva vreme s-a agravat. A fost internat și îngrijit timp mai îndelungat în spitalul din Baia de Criș, fruntașii români convingându-l să rămână în spital, unde i s-a aplicat tratamentul necesar, ceea ce a contribuit la ameliorarea bolii. Obișnuind să doarmă sub cerul liber, din marea lui dorință de libertate, Iancu se îmbolnăvește din nou. În dimineața zilei de 10 septembrie 1872 este găsit mort pe prispa casei lui Ioan Stupină, zis Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Avea asupra lui doar o năframă zdrențuită, fluierul de cireș din care îi plăcea atât de mult să doinească și o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă și mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului. Cauza decesului lui Iancu a fost o nouă hemoragie, de această dată fatală. A fost îngropat la Țebea, în județul Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea“.
„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită…“
„Condeiul nostru încă e ud, căci abia scriseserăm necrologul marelui nostru poet Dimitrie Bolintineanu, și iată acuma soarta fatală ne silește a-l lua din nou în mână, să-l înmoiem în lacrimile noastre și să anunțăm națiunii iarăși o știre tristă, că eroul nepătat din 1848, regele munților – cum l-a numit poporul, – unul din martirii scumpi ai noștri, gloriosul dar nefericitul Avram Iancu, a murit la Baia de Criș în 10 septembrie la vârsta de 48 de ani… Cine a fost Iancu? Expresia unei idei înalte, unei dorințe străbune, care nu se va stinge niciodată din sânul națiunii române…“, scria Iosif Vulcan în revista „Familia“.
„Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd națiunea mea fericită, pentru care, după puteri am și lucrat până acum (…) Cu întristare văd că speranțele mele și jertfa aduse se prefac în nimic. Nu știu câte zile mai pot avea, un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur; voiesc dară și, hotărât dispun, ca după moartea mea toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele!“ (Avram Iancu)
În luna mai a anului trecut, plenul Senatului a aprobat „Legea pentru conferirea titlului de «Erou al Națiunii Române» lui Avram Iancu, pentru viața închinată și jertfită spre propășirea neamului românesc“.
Legea, care se află în dezbatere la Camera Deputaților, prevede că „pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc, se conferă fostului conducător al revoluției române 1848-1849 din Transilvania titlul de «Erou al Națiunii Române»“.
Irina NASTASIU