130 de bilete de tratament disponibile în stațiuni la mare și la munte

Pentru ultima serie de tratament balnear a anului 2018, ce are intrare în stațiuni perioada 28 noiembrie- 1 decembrie 2018, Casa Județeană de Pensii Neamț are alocate 50 de bilete de tratament balnear, în timp ce alte 130 de tichete nu au avut căutare.
Prin aplicație informatică, în baza opțiunilor și a punctajului obținut, au primit bilet de tratament balnear 50 de nemțeni, pentru una din următoarele stațiuni: Bălțătești, Vatra Dornei, Herculane, Felix, Slănic Moldova, Târgu Ocna, Lacu Sărat, Sovata, Covasna și Nicolina. Lista cererilor aprobate poate fi verificată la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției.
“Pentru acestă serie nu au intrat în alocare un număr de 130 bilete de tratament, deoarece nu au fost înregistrate solicitări. Aceste bilete pot fi puse la dispoziție celor care au depus cerere și doresc tratament balnear în una din stațiunile disponibile, și anume: Amara, Bălțătești, Buziaș, Covasna, Căciulata, Herculane, Ef.Nord, Lacul Sărat, 1Mai – Oradea, Mangali, Nicolina, Olănești, Sarata Monteoru, Slănic Moldova, Techirghiol, Tg.Ocna și Vatra Dornei. Reamintim că durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile”, a declarat inspectorul Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Neamț.
Pentru a se înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare a biletului însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.
Până la această dată, Casa Județeană de Pensii Neamț a valorificat pentru anul 2018 un număr de 3422 bilete de tratament balnear, fiind înregistrate 6997 cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear. După cum se vede, numărul de solicitanți este aproape dublu față de alocări, însă trebuie să precizăm că și pretențiile persoanelor care doresc un sejur balnear au stat la baza multora dintre nealocări. Asigurații se orientează după oferta de tratament balnear dar și după condițiile hoteliere sau distanța față de casă.
Geanina NICORESCU