13 comercianţi de obiecte pirotehnice au autorizaţie

pirotehniceExistă 13 autorizaţii eliberate până acum pentru comercializarea obiectelor pirotehnice de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ.

„Operaţiunea de autorizare a comercianţilor care doresc să vândă articole pirotehnice din categoria I acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, continuă şi în perioada următoare, concomitent cu verificările ce vor fi demarate împreună cu Poliţia. Deocamdată, s-au eliberat 13 autorizaţii, faţă de 14 anul trecut”, spune juristul Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ.

Cei care doresc să vândă obiecte pirotehnice trebuie să obţină autorizaţie de la ITM, de la Poliţia Neamţ şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Documentele permit comercializarea doar a articolelor pirotehnice de genul focuri bengale, chibrituri bengale, jerbe, chibrituri, scântei, pocnitori de confetti, singurele autorizate a fi folosite acum. Comercializarea acestor obiecte se face, potrivit legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive, în spaţii autorizate de către administraţia locală. Utilizarea articolelor pirotehnice este interzisă între orele 24 – 6, cu excepţia activităţilor autorizate de primărie. Pe de altă parte, comercializarea obiectelor pirotehnice persoanelor sub 18 ani precum şi a celor destinate a fi utilizate de către pirotehnişti este infracţiune potrivit legii şi se pedepseşte cu închisoarea între 3 luni şi 1 an.

Utilizarea obiectelor pirotehnice din categoria I şi T1 este interzisă la mai puţin de 50 de metri de imobilele de locuit cu patru nivele, la mai puţin de 100 de metri de imobilele de locuit de peste patru nivele, la mai puţin de 500 de metri de instalaţiile electrice de iluminat, de drumurile publice deschise circulaţiei, pe alei pietonale, în spaţii deschise şi aglomerate şi la o distanţă de mai puţin de 500 de metri de păduri. În lege sunt prevăzute mai multe situaţii de încălcări ale normelor, care se sancţionează cu amenzi ce sunt cuprinse între 1.000 şi 7.500 de lei.

Poliţia a desfăşurat o serie de controale, în cadrul acţiunii „Foc de artificii” fiind derulate în perioada 8 – 14 decembrie un număr de 168 de acţiuni, când au fost constatate 78 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 65 de persoane şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea confiscării,  2.108.579 de articole pirotehnice, deţinute fără drept. Controalele vor continua cu scopul de a preveni, identifica şi combate evenimentele negative generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice. Poliţiştii acţionează atât pentru controlarea societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi pentru depistarea celor care încalcă regulile privind comercializarea acestui tip de produse, în zona pieţelor, târgurilor sau a centrelor comerciale.

 

Cristina Iordache