12 muncitori la negru în decembrie

itm

La controalele pe care inspectorii de muncă le-au derulat în luna decembrie au fost constatate o serie de abateri care au dus la aplicarea a 123 de amenzi care au însumat 167.000 lei. Au fost sancţionaţi jumătate dintre agenţii economici verificaţi, cele mai multe nereguli fiind depistate în ce priveşte protecţia salariaşilor. În 99 dintre cazuri patronii firmelor au fost amendaţi pentru încălcarea normelor de protecţia muncii, valoarea amenzilor fiind de 40.500 lei. Luna trecută s-au înregistrat 6 accidente de muncă ale căror victime s-au ales cu răni ce i-au împiedicat temporar să îşi desfăşoare activitatea.

În ce priveşte relaţiile de muncă, juristul Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, spune că în decembrie au fost găsite 12 persoane care lucrau la 8 societăţi comerciale fără a avea contracte individuale încheiate. “Au fost aplicare amenzi ce au cumulate 120.000 lei, dar au fost constatate şi alte nereguli la 10 dintre firmele verificate şi ca urmare s-au aplicat amenzi ce au totalizat 6.500 de lei”.

C. IORDACHE