102 ani de la naşterea scriitorului Nicolae Steinhardt (1912-1989)

nicolaeMonahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt este un mare scriitor, critic literar, eseist, publicist şi filosof, un creştin autentic de origine evreiască. S-a născut la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, a participat la primul război mondial în armata română, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu „Virtutea militară”. Între anii 1919-1929 urmează şcoala primară şi liceul „Spiru-Haret” unde îl are coleg pe Constantin Noica. După 1929 frecventează cenaclul literar „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu. Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Bucureşti, în 1934, în acelaşi an publicând primul volum: „În genul… tinerilor”. În 1936 îşi susţine doctoratul în drept constituţional, iar apoi călătoreşte în Elveţia, Viena, Paris şi Londra.

În 1939 revine în ţară, lucrând ca redactor la „Revista Fundaţiilor Regale” de unde este înlăturat în anul 1940. În 1944 revine la aceeaşi revistă unde depune o intensă activitate publicistică şi critică, fiind remarcat de toţi literaţii vremii. Între 1948-1959  are parte de multe neajunsuri din partea regimului communist, fiind anchetat în procesul lui Constantin Noica, pentru că nu a depus mărturie împotriva acestuia. În ianuarie 1959 este condamnat la 12 ani de muncă silnică, pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”

La 15 martie 1960 este botezat creştin-ortodox în închisoarea din Jilava de ieromonahul Mina Dobzeu, în camera 18. Trece prin închisoare cu multă credinţă în Dumnezeu şi curaj. Este supus regimului dur de la Jilava, Gherla şi Aiud, până în 1964. mai târziu îşi va scrie memoriile în manuscris sub titlul: “Jurnalul fericirii”, confiscat apoi de securitate.

După eliberare începe o intensă activitate de traducător, publicând mai multe volume, printre care: „Între viaţă şi cărţi”, 1976; „Incertitudini literare”, 1980; „Geo Bogza – Un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnităţii, exuberanţei şi patetismului”, 1982; „Critică la persoana întâi”, 1983; „Escale în timp şi spaţiu”, 1987; „Prin alţii spre sine”, 1988.

În 1980 este primit în mănăstirea Rohia din Maramureş, de către episcopul Iustinian Chira şi stareţul Serafim Man. Este călugărit la 16 august 1980 cu binecuvântarea arhiepiscopului Clujului, Teofil Herineanu, fără aprobarea Departamentului Cultelor. La mănăstire are ascultarea de bibliotecar, citeşte la strană, iar în paralel îşi intensifică activitatea literară.

Trece la cele veşnice la 29 martie 1989 în spitalul din Baia Mare, înmormântarea sa fiind riguros supravegheată de securitate.

Cea mai importantă parte a operei nu a putut fi publicată în timpul vieţii datorită regimului, însă a apărut în anii care au urmat: „Jurnalul fericirii” (1991), „Monologul polifonic” (1991), „Dăruind vei dobândi” (1992), „N. Steinhardt. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan” (1992 şi 1998), „Primejdia mărturisirii” (1993), „Drumul către iubire” (1999).

 

Botezat cu apa dintr-un ibric cu smalţul sărit

 

Despre momentul naşterii sale întru Hristos, Steinhardt mărturisea, în “Autobiografia” sa:

“Eram sigur că nu voi mai rezista 12 ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulă în care am intrat în Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu, de îndată ce i-am destăinuit dorinţa mea, nu a stat mult pe gânduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rânduri cursese sânge) am primit Sfântul Botez (15 martie 1960). Părintele Mina a ţinut să dea botezului acestuia, care s-a asemuit mult unui „hold-up”, un caracter ecumenic şi i-a poftit la mica ceremonie clandestină pe cei doi preoţi greco-catolici, aflaţi în celulă. Am fost botezat – valabil în mare grabă cu apa dintr-un ibric cu smalţul sărit. Naş l-am avut pe un coleg de lot, fost director de cabinet al mareşalului Antonescu, Emanuel Vidraşcu.

La ieşirea din închisoare, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici (august 1964), am desăvârşit Botezul prin Mirungere la Biserica Schitul Darvari (preotul Gheorghe Teodorescu), primind şi Sfânta Împărtăşanie. De atunci am dus o viaţă creştină conform datinii şi regulilor bisericeşti. Jinduiam acum după călugărie. O doream încă din închisoare (…) Dau din tot sufletul slavă lui Dumnezeu că  m-a învrednicit de Sfântul Botez şi de călugărie, mult mai mult decât putea nădăjdui un ins ca mine. Port din tinereţe o cruce grea şi urâtă: o ticăloasă boală de intestine. Ar fi trebuit să deznădăjduiesc, să mă întunec. Credinţa îmi ajută să o rabd cu destul stoicism şi să nu-i îngăduie să-mi zdruncine bucuria de a fi creştin şi monah – pe măsura darului, foarte puţin adică, având totuşi dreptul de a rosti: Et in Arcadia ego. Fie numele Domnului binecuvântat.” (Autobiografia a fost publicată în volumul „Ispita lecturii”, Ed. Dacia, Cluj, 2000)

Irina NASTASIU