Viceprimarul Luminiţa Vîrlan a dorit să se asigure personal că şcolile sunt pregătite pentru a-şi primi elevii

08/09/2017

Viceprimarul Luminița Vîrlan a efectuat, ieri, o nouă vizită în câteva unități de învățământ din Piatra-Neamț, pentru a identifica problemele semnalate la întâlnirea avută cu directorii, la începutul acestei săptămâni, în cadrul Primăriei Piatra-Neamț. De asemenea, domnia sa a dorit să se asigure personal că elevii din municipiul nostru vor fi primiți în cele mai bune condiții luni, la deschiderea cursurilor anului școlar 2017-2018. În urma vizitei effectuate, prof. Luminiţa Vîrlan a constat că unitățile școlare se află cu pregătirile pe ultima sută de metri și că directorii unităților de învățământ vizitate, respectiv Școala Elena Cuza și Liceul Tehnologic Economic și Administrativ, puneau la punct ultimele detalii pentru deschiderea noului an școlar. ,,Am fost încântată să constat preocuparea eficientă a colegilor, directori de scoli, pentru a asigura profesorilor și elevilor condițiile optime deschiderii noului an școlar. În activitatea Primăriei Piatra-Neamț modernizarea unităților de învățământ reprezintă o prioritate și pe tot parcursul mandatului meu mă voi dedica acestui deziderat. Revin cu urări de succes, sănătate și realizări durabile pe această cale colegilor profesori și desigur, elevilor” a declarat viceprimarul Luminița Vîrlan, în urma vizitei.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu