Tragedie pe trecerea de pietoni de la Vânători!

21/06/2018

Un TIR cu număr de Ucraina (CE 2434AP, şofer care vorbea româneşte) a lovit mortal un bărbat, la ieşirea din Piatra Neamţ spre Bacău, în zona Vânători. Tragicul accident a avut loc, din informaţiile martorilor, chiar pe trecerea de pietoni. La faţa locului, s-au deplasat echipajele de la ISU şi Poliţia Rutieră. Evenimentul s-a petrecut ieri, imediat după orele 14,00. Întrebat cum s-a întâmplat, şoferul a răspuns: „Păi, mi-a ieşit în faţă!”, precizând, că defapt, nu l-a văzut. Un martor, care a văzut tragedia, a spus că bărbatul a fost izbit în plin, „După aia l-a băgat sub maşină(…) pe trecerea de pietoni, normal”. Echipajul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă l-au scos de sub colosul care l-a târât mai bine de 25 de metri şi l-a omorât. Şoferul nu consumase alcool.

Lasa un comentariu