Concursul cultural artistic interjudețean „Istoria fără manual“ desfășurat în data de 5 noiembrie, cadrul Complexului Muzeal „Mihai Eminescu“ din Ipotești, Botoșani, și-a desemnat câștigătorii. Printre premianți se numără o școală din județul Neamț. Gazdele celei de a IV-a ediții a proiectului au fost Școala Gimnazială Orășeni-Deal, județul Botoșani prin prof. Radu Bogdan Tănasă și Școala Gimnazială Nr. 7 „Alexandru I. Cuza“ din Dorohoi, județul Botoșani, prin prof. Dragoș Balasan.
Potrivit Mihaelei Bălușanu, expert patrimoniu/conservator bunuri culturale, proiectul este conceput ca o prelungire a activității didactice, elevii derulând o serie de activități printre care cercetare, documentare, inovație sau creație în domeniul istoriei, menite să dezvolte și să consolideze sentimentul patriotic și pasiunea pentru istorie.
Concurs între echipaje a fost structurat pe trei probe: întrebări generale din istoria românilor cu patru variante de răspuns, recunoașterea unor personaje/locuri/monumente/obiective de interes public din România, proba practică în care echipajele vor rezolva un rebus/vor potrivi corect piesele unui joc de puzzle din care să reiese o scenă istorică/vor realiza un desen folosind unii termeni aleși aleatoriu. Fiecare probă a fost moderată de către un profesor, iar juriul ales în prealabil din cadrul colaboratorilor a contorizat buna desfășurare și obiectivitatea. Probele concursului își vor modifica structura la fiecare ediție, astfel încât elevii să se confrunte cu situații noi care să le stârnească interesul și curiozitatea pentru istorie. Clasamentul final arată astfel: locul I – Colegiul Tehnic Rădăuți, județul Suceava, locul II – Școala Gimnazială Răucești, județul Neamț, locul III – Școala Gimnazială „Alexandru I. Cuza“ Dorohoi, județul Botoșani.
După finalizarea concursului, toate echipajele, însoțite de profesori și toți ceilalți implicați în proiect, au vizitat Muzeul de Istorie din Botoșani.
„Pentru prima dată, toate echipajele au rămas împreună și peste noapte, fiind găzduite în cadrul complexului de la Ipotești, unde s-a făcut foc de tabără, s-au cântat cântece istorice, s-au depănat amintiri. Se poate spune că elevii implicați în proiect au experimentat noi formule de relaționare care le-au pus în valoare potențialul și calitățile, au putut lega noi prietenii și au putut astfel să își cunoască mai bine colegii de echipă sau pe cei împotriva cărora au concurat“, a subliniat Mihaela Băbușanu, colaborator proiect.
Ediția următoare va avea loc în luna iunie, 2017, la Rădăuți.
Geanina NICORESCU