Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a organizat la sfârșitul săptămânii trecute o acțiune pe linia prevenirii infracțiunilor stradale, în care au fost angrenaţi 24 de polițiști, 4 jandarmi și 4 polițiști locali.
Echipajele au intervenit 55 de situaţii, dintre care jumătate au fost scandaluri în locuri publice. „Polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, dintre care 26 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 23 la abateri de la regimul circulaţiei prevăzut de OUG 195/2002, 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări ilicite și 3 la alte acte normative. Amenzile au cumulat aproximativ 5.000 de lei”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Echipajele mixte au descins în 15 unități de alimentație publică, au făcut controale la 11 bancomate ale unităților bancare, şi au verificat 12 agenți de pază și 3 stații peco.
Printre cazurile sancţionate, este cel al unei femei, G. D., care a fost depistată într-un loc public în timp ce consuma băuturi alcoolice, tulburând fără drept liniștea locuitorilor prin larmă și strigăte. Femeia a fost amendată cu 100 lei. În zona Pieţii Bistriţa, un bărbat a fost depistat în timp ce apela la mila publicului deși era apt de muncă, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 lei, conform Legii nr. 61/1991. Sâmbătă, 29 noiembrie, în jurul orei 10, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Farcaşa, au identificat un bărbat de 28 de ani din localitate, care este bănuit că în aceeași zi ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras scule electrice, electrocasnice, o orgă şi mai multe elemente de îmbrăcăminte. Bunurile au fost recuperate în proporţie de 70%, iar bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz.
Cristina Iordache