S-a bătut recordul la alcoolemie la volan în Neamţ: 1,68 mg/l alcool pur în aerul respirat!

12/06/2018

 Aproape 130 de permise reținute în cadrul Campaniei preventive „ALCOHOL – DRUGS ”

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică Neamț au acționat, în ultima săptămână, pe linia combaterii consumului de alcool, în cadrul campaniei preventive „ ALCOHOL – DRUGS ”, activitate coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene – T.I.S.P.O.L. Un caz deosebit, constatat la data de 9 iunie, pe DN15C, în localitatea Bălţăteşti, a fost al unui localnic de 38 de ani, care conducea un autoturism beat criță, la testare reieșind 1.68 mg/l alcool pur în aerul expirat! Oamenii legii atrag atenția asupra faptului că lucrurile se complică foarte grav dacă la momentul prelevării mostrelor biologice șoferul are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Acesta riscă închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă. Pe parcursul acțiunii din perioada 4-10 iunie au fost aplicate 1168 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 51 de certificate de înmatriculare, 129 permise de conducere, din care 42 pentru consum de alcool. Șoferii trebuie să știe că amenzile sunt foarte mari pentru depistarea la volan cu o concentrație alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv de la 1.305 la 2.900 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu