Campania de imunizare antigripală se apropie de final, însă medicii de familie din județul Neamț nu au reușit să utilizeze toate dozele de vaccin. Se pare că nemțenii cu risc major de îmbolnăvire nu s-au mai speriat așa de tare de temutul virus AH1N1, care, la nivel național, a luat zeci de vieți. Am avut și noi, în județ, câteva cazuri de gripă porcină, dar cu forme medii și ușoare, însă nu s-a mai declanșat isteria din anul 2009, când a fost declarată pandemie de gripă.
Deja numărul îmbolnăvirilor cu infecții respiratorii acute bate „în retragere“, de la o săptămână la alta înregistrându-se o scădere a numărului de cazuri luate în evidențe de medici. Potrivit dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt la Direcția de Sănătate Publică Neamț, în săptămâna de supraveghere epidemiologică 14-20 martie 2016, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (IACRS) a fost de 1.242, cu 34 internări, iar în săptămâna precedentă au fost raportate 1.381 cazuri, cu 26 bolnavi internați. Numărul de pneumonii raportate a fost de 525, în săptămâna 14-20 martie, cu un număr de 150 internări, față de 620, cu 146 internări în săptămâna precedentă. Ratele de incidență cele mai crescute pentru IACRS se înregistrează la grupa de vârstă 2-4 ani, iar pentru pneumonii – la grupa de vârstă 0-1 an. Nu s-a raportat niciun caz de gripă confirmat de către Institutul Cantacuzino cauzat de infecția cu virusul gripei sezoniere.
Până la data de 23 martie 2016 au fost vaccinate antigripal 11.277 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății. Medicii de familie mai au pe stoc 1.713 doze de vaccin antigripal, pentru persoanele care se înscriu în categoria de risc.
„Recomandăm populației ca, în această perioadă cu fluctuații frecvente de temperatură, să respecte măsurile nespecifice de prevenire a gripei care constau în evitarea aglomerațiilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave, păstrarea distanței (cel puțin 1 metru) față de persoanele bolnave care tușesc sau strănută, folosirea șervețelelor în caz de tuse sau strănut și aruncarea acestora la coșul de gunoi după utilizare, spălarea frecventă, cu apă caldă și săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tușim, ne suflăm nasul și înainte de a mânca, creșterea rezistenței generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume), aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare), îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului și evitarea staționării în frig timp îndelungat. Pentru persoanele care prezintă simptomatologie de gripă și nu se ameliorează în 72 de ore sau prezintă alte boli asociate, recomandăm prezentarea imediată la medic“, a subliniat dr. Grădinaru.
Geanina NICORESCU