Medicii de familie consideră sfidătoare atitudinea Casei de Asigurări de Sănătate

05/12/2017

Un proiect de Contract-Cadru 2018-2019, afişat în transparenţă decizională de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) înainte de finalizarea activității grupului de lucru, a stârnit revolta Societăţii Naționale de Medicină a Familiei (SNMF) și a Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), cu largă reprezentare la nivelul judeţul Neamţ. “Din păcate, sesiunile de discuții de la sediul CNAS din perioada 20-23 noiembrie nu s-au finalizat cu includerea lor într-un viitor contract cadru care să reflecte nevoilor şi aşteptările medicilor şi pacienţilor”, susţin medicii de familie. Grupul de lucru a fost creat în noiembrie la Guvern, din reprezentanți ai CNAS, Ministerului Sănătății, Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, Ministerului Finanțelor Publice, SNMF, FNPMF – membre ale Coaliției Solidari pentru sănătate – cu scopul identificării tuturor modificărilor legislative necesare pentru creşterea accesului pacienților la servicii de calitate și asigurarea realizării în bune condiții a serviciilor din asistența medicală primară. “Precizăm că am identificat cea mai mare parte a modificărilor legislative necesare, astfel încât problemele reclamate de medici și pacienți prin numeroasele luări de poziție, pichetarea sediilor prefecturilor și caselor de asigurări de sănătate județene și în manifestaţia publică din Piața Victoriei din 15 noiembrie să fie remediate în contractul-cadru viitor. Din păcate, sesiunile de discuții de la sediul CNAS din perioada 20- 23 noiembrie nu s-au finalizat cu includerea lor într-un viitor contract cadru care să reflecte nevoilor şi aşteptările medicilor şi pacienţilor. Cu toate că am fost acceptați la discuții cu propriul nostru draft de Contract-cadru, o parte esențială din propunerile noastre nu au fost acceptate de reprezentanții CNAS, urmând că discuțiile să continue după medierea Prim-ministrului. Considerăm atitudinea CNAS, de afișare în transparență decizională în această etapă a proiectului de Contract-cadru, drept o sfidare la adresa pacienților, a medicilor şi a atitudinii de deschidere spre dialog și remediere manifestată de Prim-ministrul Mihai Tudose prin crearea grupului de lucru”, subliniază conducerea celor două organizaţii, printr-un comunicat. Medicii de familie susţin că, în același timp, CNAS demonstrează încă o dată că nu dorește sub nicio formă accesul pacienților la servicii adecvate de asistență medicală primară. De aceea, aceştia fac apel, pe această cale, la noul președinte la CNAS, Laurențiu Teodor Mihai, de a se implica personal în dialogul cu medicii de familie și a corecta în următoarele două săptămâni disfuncţionalităţile aduse la cunoștință de medici și pacienți.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu