* A lăsat în urmă trei copii care ar putea fi daţi în plasament
Medicii de la Iaşi nu au reuşit să salveze de la moarte gravida din comuna Români, care le-a fost dusă acum două zile, cu elicopterul, mai mult moartă decât vie. Pacienta, în vârstă de 34 de ani, intrase în comă sâmbătă, în urma unei intoxicaţii acute cu metanol. A decedat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, la nici o oră după ce a fost preluată de medicii de acolo.
Vestea că femeia a murit l-a pus în alertă pe primarul din Români, Manole Ciobanu. El a trimis ieri, la prima oră, asistentul social acasă la familia îndoliată, pentru a vedea în ce măsură poate fi ajutată. Atât din punct de vedere financiar, pentru ca tânăra să poată fi înmormântată creştineşte, în condiţiile în care familia abia are după ce bea apă, cât mai ales pentru a decide soarta copilaşilor rămaşi orfani.
„Am consitutuit o comisie, am informat Direcţia pentru Protecţia Copilului Neamţ de acest caz şi rămâne să vedem cum trebuie intervenit pentru binele minorilor care au rămas fără mamă”, ne-a declarat primarul Manole Ciobanu. „Din păcate, această familie sărmană are o poveste foarte tristă. Unul dintre copiii ei, băieţelul în vârstă de 9 ani, a rămas prima dată orfan de tată, acesta murind din cauza unei boli pulmonare în urmă cu câţiva ani. Femeia a mai făcut apoi doi copii, cu alt bărbat. O fetiţă în vârstă de un an şi opt luni, care stătea cu ea şi concubin, şi încă un copil, pe care din cauza sărăciei l-a dat în plasament. Concubinul susţine că vrea să ţină fetiţa, însă băiatul va ajunge fie la bunicii de pe tatăl său decedat fie la un asistent maternal. Băieţelul este tare bolnăvicios, are probleme cu inima. Abia a fost externat din spital de câteva zile. Iar acum, a aflat că mama lui nu mai este…”.