*Patru traficanți de canabis reținuți de ofițerii SCCO Neamț
În ziua de 1 martie, ofițerii de la Serviciul de Combaterea Criminalității Organizate Neamț au organizat o acțiune la Roman și la Târgu Frumos, din județul Iași, pentru combaterea traficului ilicit de droguri, de risc și de mare risc.
Polițiștii au prins în flagrant pe doi tineri, de 28 și 29 de ani, ambii din Târgu Frumos, care aveau asupra lor circa 10 grame de substanță vegetală de culoare verde olive în stare uscată, cu aspect de canabis, pe care voiau să o vândă consumatorilor din Roman. „În urma flagrantului, polițiștii au efectuat 4 percheziții domiciliare, ocazie cu care la domiciliul unei femei de 57 de ani, din Târgu Frumos, a mai fost găsită cantitatea de aproximativ 50 grame substanță vegetală de culoare verde olive în stare uscată, cu aspect de canabis, destinată comercializării, două cântare electronice folosite la porționarea și cântărirea substanțelor, precum și sumele de 150 euro și 1.500 lei provenite din activitatea infracțională“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Omul de legătură al ieșenilor este un tânăr de 26 de ani, din Roman, la care au descins în aceeași zi ofițerii Antidrog și în urma percheziției au găsit 1,5 grame de canabis. Toți cei patru suspecți au fost încătușați, sub coordonarea procurorului DIICOT, Biroul Teritorial Neamț, și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu și comercializare de substanțe cu efect psihotrop. Astăzi, cei patru urmează să fie prezentați Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul BCCO Bacău, în cooperare cu Serviciul Operațiuni Speciale Neamț și Poliția orașului Târgu Frumos, sub coordonarea procurorului DIICOT, Biroul Teritorial Neamț.
Cristina IORDACHE