ECO – ZOO ?

06/11/2013

Plumbul zilei

Civilizaţia a mers, dacă nu vă supără comparaţia, mai întâi ca un bou breaz, la pas. Pasul lent şi greoi al boului. Al boului care nu răstoarnă carul în râpă. Mii de ani. Zeci de mii. Dar a venit, de câteva secole , zodia calului, cum ar spune chinezii cei mulţi şi deştepţi. A mers şi el o vreme la pas, dar pas vioi, apoi, fiind oleacă nărăvaş, a luat-o la trap. Ei, aici se conjugă avantajele cu pericolele. Mai ales când a luat-o la galop, ehei, a răsturnat careta de multe ori, făcând buba la capul celor din lăuntru.

Puturoasa (adică înţepător mirositoarea) benzină şi toţi carburanţii ulteriori au accelerat fuga civilizaţiei, apropiind-o de viteza sunetului, apoi depăşind-o. Acum răsturnarea vehiculului înseamnă catastrofă globală!

Şi pentru a nu distruge ceea ce înaintaşii au creat în secole şi milenii, guvernele civilizate, responsabile, primarii civilizaţi, responsabili, ecologiştii civilizaţi, responsabili, au stabilit prin Lege că artefactele moştenite, ca şi peisajul, ca şi pădurile, ca şi… trebuie să rămână cum au fost!!! Asta cam face acum civilizatul viitor (poate) Rege al Marii Britanii în minunata noastră Transilvania.

Când nu se poate altfel, se păstrează măcar exteriorul construcţiilor şi amenajărilor, interiorul fiind modificat, modernizat, îmbunătăţit etc. La noi şi nu doar la Piatra-Neamţ, Dumnezeule mare! s-a distrus cu viteza sunetului aproape tot ce a fost (şi este) frumos, aproape tot ce istoria ne-a lăsat, aproape tot ce nu a plăcut unor ignoranţi iubitori de beton, confort şi pustiu. Să le fie lor bine, după inima lor egoistă şi după poftele lor iresponsabile!

De exemplu, în a doua jumătate a veacului trecut, distrugerea primului palier din Parcul „Nicu Albu” (din fericire numit din nou cum se cade!). Ştiţi cum a fost proiectată, de către nişte peisagişti români şi elveţieni, prima parte a parcului? O GRĂDINĂ PUBLICĂ, ÎNZESTRATĂ CU ALEI ŞI BĂNCI, gândită să fie romantică şi relaxantă, aşa cum o descrie Dumitru Almaş în romanul „Ne cheamă primăvara” şi cum au apucat-o încă intactă cei din generaţia mea, octogenarii, GRĂDINĂ PUBLICĂ, nu o ridicolă şi revoltătoare închisoare de vieţuitoare numită „grădină zoologică”.

A fost isprava regimului trecut, când oraşul era condus mai ales de semidocţi. Dar acum? Acum, când în fruntea obştii se află un fost elev al „Rareşului” şi are consilier o intelectuală de marcă a urbei? Acum sunt sigur că dumnealor, care nu sunt vinovaţi de vechile dezastre urbanistice şi nici nu au cunoscut vechea intrare în parc, pe atunci când nu urşii, ci îndrăgostiţii se adăposteau în penumbra „grotei”, să-şi cânte anii şi iubirea, îngânaţi adesea de vioara omniprezentului şi discretului Barabulă sau omagiaţi cu o poezie ad-hoc de către poetul parcului, Doru Hoinaru, acum sunt sigur că inginerul Gheorghe Ştefan, care îşi iubeşte cu patimă târgul natal, al lui Grigoriu, Halai şi al doctorului Butnaru, nu va lăsa să dăinuie batjocura. Va reface intrarea în parc, banca profesorului G. Mihailescu

şi primul palier, după imaginile vechi şi ţinând seama de amintirile celor care încă mai trăiesc şi au cunoscut parcul de odinioară, în semn de respect faţă de istorie şi în amintirea lui Halai şi a coechiperilor acestuia, care îşi sărbătoreau victoriile şi îşi îngropau amărăciunile înfrângerilor aici, acompaniaţi de vioara misterioasă a lăutarului nevăzut.

Şi va face ca aleea care urcă spre „Cercul Gospodinelor” să se numească Dumitru Almaş. Spre neuitare! Vă cer prea mult, domnule primar Gheorghe Ștefan?

Mihai Emilian Mancaş

Urmatorul articol >