Odată revenit în Patrie, după o scurtă reaclimatizare la regimul de drumuri, preţuri, zvonuri şi alte asemenea, am început să-mi caut vechii prieteni, cu gândul de a pune la cale o suită de emisiuni televizate. Şi, fiindcă nu sunt superstiţios, am purces la treabă marţi, dis-de-dimineaţă, dorind să o revăd pe vechea şi distinsa mea colegă întru dăscălie, pe doamna Viorica Telişcă, directorul Şcolii 10 din târg.
Când să intru pe uşa larg deschisă a şcolii, mă trezesc faţă în faţă cu un subofiţer de poliţie. Tânăr, zâmbitor, omul în uniformă dă să mă întrebe ce vânt m-a abătut la faţa locului; alături de el, un jandarm, înarmat până-n dinţi, mă priveşte cu un mare interes profesional. Nu-i las pe bieţii oameni să grăiască, punându-le eu întrebarea capitală: „Mutatu-s-a în anii cât am lipsit din ţară o anume instituţie poliţienească acolo, în locul şcolii, ori s-a produs un furt şi am căzut taman pe anchetă?!”
„Da’ de unde, mă linişteşte, amabil şi oarecum amuzat, omul ordinii publice, noi stăm de gardă aci fiindcă tocmai…a început examenul de capacitate?!”
Măi, să fie! S-o fi inventat un nou examen pentru poliţişti??? Nu, nu, pardon, e chiar banalul şi vechiul examen pentru absolvenţii de gimnaziu!
În lăuntrul meu au făcut explozie nedumeririle şi reproşurile celor cinci generaţii de dascăli din familia mea, care m-au precedat întru meserie; şi la oroarea lor s-a adăugat jalea inimii mele, de fost profesor. Păi bine, fraţi profesori, inspectori şi miniştri, niciodată, nici măcar în cei mai afurisiţi ani de dictatură, nici măcar când un mareşal conducea ţara asta, nu se dădeau examene cu poliţia la uşă!
Iar celebrul intelectual, Garabet Ibrăileanu, intrase in legendă pentru că examina studenţii acasă la dumnealui, noaptea.
Pentru o asemenea revărsare de neîncredere peste tot corpul profesoral, ar trebui să intre spontan dăscălimea în grevă generală; iar sindicatele, atât de atente la sporurile de salariu, să picheteze nelimitat Guvernul, cerând „reperarea onoarei”, că tot suntem în anii Caragiale (nu ai lui Kafka).
Fiindcă există şi vreo câţiva profesori corupţi, căci pădure fără uscături nu s-a văzut, în loc de poliţie la uşa şcolii, ar trebui să-şi dea demisia miniştrii, inspectorii şi directorii neputincioşi, care nu stăpânesc prin mijloacele învăţământului un fenomen parazitar crescut pe faţa celei mai importante instituţii de cultură şi de educaţie, şcoala naţională.
Nici în cele mai negre ceasuri ale spaimelor mele omeneşti nu am crezut că peste şcoala lui Maiorescu şi a lui Haret se poate arunca această zoaie, de care cei răspunzători nu se vor putea spăla în vecii vecilor!
Mihai Emilian MANCAȘ
Precizăm că tableta d-lui profesor Mancaș a fost scrisă în august 2003, și că ea a fost trimisă presei nemțene, însoțită de câteva rânduri pe care le redăm în continuare : „Bună ziua, dragii mei! Cum nu m-am decuplat de televiziunile româneşti, viciu la fel de dăunător ca haşişul, aflu că din nou SRI şi DNA operează în şcoli, la examene, unde s-ar fi produs fraudă, mită etc. Cu vreo zece ani în urmă scriam tableta de mai jos. Este atât de actuală, încât sunt de-a dreptul stupefiat!
Al dumneavoastră indignat şi îngrozit, Mihai Emilian Mancaş, Nevers – Challuy, 2 iulie 2013”
ADMIN: Precizarile dlui Zaharia sunt absolut corecte. Nu am mai facut respectiva mentiune la text pentru ca, precum la scrierile lui nenea Iancu, tableta dlui prof Mancas este atat de actuala incat data scrierii chiar nu mai conteaza.