Pentru perioada următoare, Biblioteca Județeană are în bagajul de evenimente o ofertă generoasă care vine în întâmpinarea celor mai diverse interese de petrecere a timpului liber.
Astfel, luni 22 mai, de la ora 9.00, în Sala „Victor Brauner“, sub genericul „Pledoarii pentru cunoaștere“, vor fi prezentate copiilor (elevii clasei pregătitoare B din cadrul Școlii gimnaziale nr. 2 Piatra Neamț, înv. Maria Lulea) câteva experimente științifice distractive (circuitul electric din plastilină artizanală, lumina și încolțirea semințelor, albinele – muncă, ordine și ascultare). Activitatea se bucură de sprijinul voluntarului Alma Lupuleasa și este organizată de Secția arte, multimedia și carte străină „Victor Brauner“ din cadrul Bibliotecii Județene. De la ora ora 15.30, în Sala Cupola se va desfășura festivalul-concurs județean de oratorie pentru copii (cel mai bun recitator / cel mai bun povestitor) „Copiii – florile vieții“, eveniment coordonat de prof. Mihaela Șerban în parteneriat cu Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“ din cadrul Bibliotecii Județene. Începând cu ora 16.30, în Sala „Victor Brauner“ se va desfășura o nouă ediție a atelierului de meșteșuguri tradiționale “Elena Niță Ibrian“ organizat, sub genericul „Pledoarii pentru identitate“, de către Secția arte, multimedia și carte străină „Victor Brauner“ în parteneriat cu meșterii artizani Maria Tamaș și Gabriela Pruteanu.
Celor ce vor să cunoască limba engleză le sunt dedicate, de la ora 17.00, două cursuri: în Sala Atelier, pentru copii – organizat de Centrul de Informare Comunitară și Secția împrumut carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, având ca partener extern Clubul „Artis“, iar în Sala Tezaur, pentru adulți – organizat de Secția arte, multimedia și carte străină „Victor Brauner“, în parteneriat cu prof. Doina-Cecilia Iordăchescu.
Marți, 23 mai 2017, de la ora 09.00, în Sala Tezaur se va desfășura, sub genericul „Dialoguri culturale“, o întâlnire cu tinerii implicați în proiectul de înfrățire româno-francez încheiat între Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra Neamț (prof. Sonia Iacoban și Raluca Rusu) și Liceul „Antoine de Saint Exupéry“ Saint Raphael – Franța. De la ora ora 09.30, Secția de carte pentru copii propune, sub genericul „Biblioteca de la A la Z“, o pledoarie pentru cunoaștere, prin lectură, în cadrul unei întâlniri cu elevii clasei pregătitoare D din cadrul Școlii gimnaziale nr. 2 Piatra Neamț (înv. Maria Cojocaru). De la ora 10.00, în Sala Cupola, Secția arte, multimedia și carte străină „Victor Brauner“ revine cu o nouă ediție a „ABC-ului muzical“ (microrecital de inițiere muzicală susținut de elevi ai Liceului de Artă „Victor Brauner“), în cadrul căreia elevii clasei pregătitoare B din cadrul Școlii gimnaziale nr. 2 Piatra Neamț (înv. Maria Lulea) se vor întâlni cu muzica clasică, într-un eveniment moderat de prof. Liviu Bitere. De la ora 17.00 urmează să se desfășoare din nou cursurile de limba engleză, pentru copii și adulți, în Sala Atelier, respectiv Sala Tezaur.