- În ultima parte a vieții, remarcabilul om de cultură se retrăsese la Mănăstirea Văratec, sub numele monahal de maica Benedicta
Acum 96 de ani, pe 20 august 1920, se năștea, la București, în familia juristului Nicolae Dumitrescu și a Marei Apostol, cea care avea să devină peste ani academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, personalitate de marcă a vieții culturale din România.
- După moartea soțului său, Apostol Bușulenga, cunoscutul om de cultură s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde, în anul 2005, s-a călugărit, sub numele de maica Benedicta.
Vorbind despre convertirea sa, maica Benedicta mărturisea: „Am avut un duhovnic care m-a introdus în esența rugăciunii – părintele Gheorghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcuse o pușcărie amarnică și era bătrân. Mare credincios. Și de la el am început să aflu de rugăciunea inimii. Știa că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului și îmi spunea: «Încearcă, și când te uiți la icoana ei, du imaginea ei în inimă și întoarce-o înapoi în minte. Fă gimnastica asta ca să-ți faci liberă calea pentru mai târziu, să-ți curățești inima pentru Mântuitorul» (…) Prin ’75 veneam vara în vacanță la Văratec împreună cu Valeria Sadoveanu, prietena mea, părintele Bartolomeu Anania, Lili Teodoreanu, dirijorul Horia Andreescu, Horia Bernea. Am avut o viață culturală foarte plină. (…) Venea multă lume la colocviul «Eminescu»: Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Pârâian, Teodor Codreanu, Părintele Justin Pârvu – cel care m-a călugărit pe mine. Am o stimă uriașă pentru Părintele Justin; el are o concepție care nu prea place: «Eu tund în monahism bărbați și femei intelectuale în special și îi trimit în luptă, ca acolo unde ne ducem să-L prezentăm pe Mântuitorul, să-L mărturisim»“ (fragmente din volumul de interviuri „Să nu pierdem verticala! – cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta“, apărut la editura Nicodim Caligraful, 2013).
- Ultimele clipe ale maicii Benedicta
O mărturie emoționantă despre ultimele clipe ale maicii Benedicta aparține Maicii Eufrosina Jescu, cea care i-a stat alături zeci de ani:
„Când Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Bușulenga) era în spital la Iași, era vizitată de toți academicienii din Iași. La spital i-a făcut o vizită și IPS Pimen, împreună cu PS Calinic Botoșăneanul. Preotul spitalului i-a citit o rugăciune și a fost și împărtășită. Maica Benedicta cerea să fie miruită pe frunte cu ulei sfințit în fiecare dimineață și avea tot timpul cărticica de rugăciuni la ea.
Dimineața dădea cu mâna pe plăcuțele de faianță de pe perete și mă întreba: «– Măicuță, tânărul acesta îmbrăcat în alb care zâmbește, matale îl vezi sau am eu năluciri? Oare de ce vine în fiecare dimineață și-mi zâmbește, apoi pleacă? Oare ce-o fi vrând? Vrea să-mi spună ceva?». Eu îi răspundeam că vedeam, dar, de fapt, nu vedeam nimic. Apoi se uita pe tavanul salonului și mă întreba iar dacă văd și eu lumina strălucitoare și mare pe care o vede dânsa. Spunea că n-a mai văzut o așa lumină niciodată.
Maica Benedicta avea în spate o rană de 20 de ani, pe care o suporta cu îndelungă răbdare, nedându-i nicio atenție, ca și cum nici nu o avea. Era atât de preocupată de ceilalți din jur, că de sănătatea ei nici nu mai avea timp sau mai bine zis n-o interesa nicio clipă. Dacă aveam eu grijă s-o pansez, era pansată; dacă nu, Maica Benedicta le lasă pe toate în voia lui Dumnezeu. O pansam din mers, cu praf de pedicuță, pentru că era tot timpul ocupată, jertfindu-se pentru aproapele. Pot să spun că m-am bucurat enorm de prezența ei cât a fost în viață și cât timp a fost printre noi; dar și după moarte o simt prezentă în sufletul meu cu blândețea, smerenia, cumințenia, bunătatea, finețea, inteligența și cultura pe care le iradia întreaga ei persoană“ („Mărturiile Maicii Eufrosina Jescu despre doamna academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga“, Suceava, 2009).
Maica Benedicta a trecut la cele veșnice la data de 5 mai 2006, la Mănăstirea Văratec, fiind înmormântată, conform dorinței testamentare, la Mănăstirea Putna.
Irina NASTASIU