Zoe-Dumitrescu Buşulenga – „Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratic”

20/08/2018

Pe 20 august, academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga ar fi împlinit 98 de ani
La împlinirea a 98 de ani de la nașterea academicianului Zoe Dumitrescu-Buşulenga, personalitate de marcă a vieţii culturale din România, recomandăm cititorilor noștri cartea
„Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratic”, apărută recent la Editura Vremea. Cartea cuprinde convorbiri cu realizate de Fabian Anton cu Zoe Bușulenga, pe vremea când aceasta era deja retrasă din lume, la Mănăstirea Văratic, sub numele de Maica Benedicta. Realizate între anii 1999 – 2004, convorbirile sunt ilustrate cu portrete mai vechi și mai noi ale vieții monahale, și nu numai, ale acestei mănăstiri.
„Dialogurile sunt extrem de sugestive pentru cei dornici să pătrundă în universul literar românesc – Maica Benedicta evocă fascinant figuri celebre ale literaturii române în trecere pe la Mănăstirea Văratic: Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Gala Galaction, Steinhardt, Noica, Paleologu, George Topârceanu sau Mihail Sadoveanu. Este o carte pe care Maica Benedicta și-a dorit-o mult, din considerentul de a imortaliza marile personalități ale acestei mănăstiri, pe duhovnicii, maicile, doctorii, pictorii, poeții și oamenii de seamă ai României ce s-au oprit pentru o clipă sau mai mult la Mănăstirea Văratic”, spun editorii.

Înmormântată la Mănăstirea Putna

Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a născut pe 20 august 1920, la Bucureşti, în familia juristului Nicolae Dumitrescu şi a Marei Apostol. A absolvit Şcoala Centrală din capitală, înscriindu-se la Conservatorul „Pro-Arte”. După propriile mărturii, a fost un copil foarte bolnăvicios, motiv pentru care a trebuit să renunţe la cariera muzicală. După ce a obţinut licenţa în Filologia engleză şi germană, a dobândit-o şi pe cea în Ştiinţe Juridice.
În 1948, Zoe Dumitrescu Buşulenga a fost numită asistentă la Catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii Bucureşti. În 1971 a devenit profesor universitar, iar în 1973 – şefă a catedrei. A fost redactor la Editura pentru Literatură şi cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti, pe care l-a condus din 1973. Totodată, a fost redactor-şef al publicaţiilor academice „Revista de istorie şi teorie literară” şi „Synthesis”.
În perioada 1990 – 1994, a fost vicepreşedinte al Academiei Române, fiindu-i decernat Premiul Herder. Este autoarea a numeroase volume de literatură comparată, memorialistică, analize stilistice, istorie literară, istoria culturii.
După moartea soţului său, Apostol Buşulenga, academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde, în anul 2005, s-a călugărit, sub numele de Maica Benedicta. A trecut la cele veşnice la 5 mai 2006, la Mănăstirea Agapia, şi, conform dorinţei testamentare, a fost înmormântată la Mănăstirea Putna.

„Să-ţi curăţeşti inima pentru Mântuitorul…”

Vorbind despre convertirea sa, Maica Benedicta mărturisea: „Am avut un duhovnic care m-a introdus în esenţa rugăciunii – părintele Gheorghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcuse o puşcărie amarnică şi era bătrân. Mare credincios. Şi de la el am început să aflu de rugăciunea inimii. Ştia că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului şi îmi spunea: «Încearcă, şi când te uiţi la icoana ei, du imaginea ei în inimă şi întoarce-o înapoi în minte. Fă gimnastica asta ca să-ţi faci liberă calea pentru mai târziu, să-ţi curăţeşti inima pentru Mântuitorul» (…) Prin ’75 veneam vara în vacanţă la Văratec împreună cu Valeria Sadoveanu, prietena mea, părintele Bartolomeu Anania, Lili Teodoreanu, dirijorul Horia Andreescu, Horia Bernea. Am avut o viaţă culturală foarte plină. (…) Venea multă lume la colocviul «Eminescu»: Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Pârâian, Teodor Codreanu, Părintele Justin Pârvu – cel care m-a călugărit pe mine. Am o stimă uriaşă pentru Părintele Justin; el are o concepţie care nu prea place: «Eu tund în monahism bărbaţi şi femei intelectuale în special şi îi trimit în luptă, ca acolo unde ne ducem să-L prezentăm pe Mântuitorul, să-L mărturisim»”. (Fragmente din volumul de interviuri „Să nu pierdem verticala! – cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”, apărut la editura Nicodim Caligraful, 2013)
Irina NASTASIU

Lasa un comentariu