Ziua Produselor româneşti în Piaţa Centrală

10/10/2018

Producătorii agricoli nemțeni au venit cu marfă bio Standuri speciale cu: preparate din lapte purtând eticheta „Produs montan”, produse ecologice, dulcețuri, șerbeturi, zacuști, produse din lavandă, produse apicole și produse de panificație Au expus producători agricoli din Borca, Ghindăoani, Văratec, Borlești, Piatra Neamț și Dumbrava Roșie

Ieri, în Piața „Sfântul Gheorghe” din Piatra Neamț, la „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești” au fost organizate mai multe activități de profil la care participă producători agricoli din întregul județ Neamț. Manifestarea a fost organizată de Direcția Agricolă Neamț în colaborare cu Primăria Municipiului Piatra Neamț. ”Am fost plăcut impresionat de interesul manifestat atât de producătorii agricoli, cât mai ales de cumpărători pentru această acțiune menită să promoveze produsele agroalimentare românești. Au fost expuse mai multe mărfuri alimentare realizate de producători agricoli nemțeni din mai multe zone ale județului. Mă refer la produse tradiționale, produse realizate după rețete consacrate românești, produse montane, produse apicole și de panificație, dulceață, zacuscă, şerbet. Avem producători agricoli nemțeni care pot aduce pe piață cantități suficiente de produse agroailmentare de foarte bună calitate, din toate sectoarele. Roșii cu gust adevărat de roșii, ca să dau un singur exemplu. Bine ar fi ca tot mai mulți fermierii și producătorii agricoli să se asocieze și să vină organizat pe piață, să promoveze produsele, să fie mai bine cunoscute de consumatori. Avem produse de calitate, care merită să fie promovate”, a declarat Marcel Tălmăcel, director executiv la Direcția Agricolă Neamț. La unison, producătorii agricoli și cumpărătorii au avut aceeași dorință: manifestările de acest gen să se organizeze pe mai multe zile și să fie programate spre sfârșit de săptămână. Mai ales că, în această perioadă, producătorii agricoli sunt prinși peste cap cu muncile câmpului, cu strânsul recoltei. Practic, evenimentul de ieri desfășurat Piața centrală a municipiului Piatra Neamț a facilitat întâlniriea dintre producator și consumator, în scopul promovării produselor romanești, a păstrării tradiției și obiceiurilor străvechi dar și a întoarcerii consumatorului către ceea ce ne caracterizează în materie de gastronomie românească. În plus, este foarte importantă cultivarea gustului tuturor consumatorilor, indiferent de vârstă, pentru ceea ce este românesc, fie că ne referim la calitatea produselor agroalimentare și tradiționale fie la frumusețea portului și dansului popular. Standuri speciale pentru producătorii agricoli nemțeni Venit tocmai de la Borca, Petrică Tanasă a poposit în Piața centrală din Piatra Neamț, la „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”, pentru a expune la standul special amenajat preparate lactate purtând marca facultativă de calitate „Produs montan” ”Aurul mov” a fost prezent la la „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”, prin produsele realizate de ”PF Samson Elena Alina” Borlești din lanurile proprii de cultură cu lavandă. Leonte Lilieana din Ghindăoani, care a expus produse realizată în sistemul de agricultură ecologică, din sectorul lactatelor, fructelor și uleirilor. Mihai Leonte, tot din Ghindăoani, a venit cu tomate obținute în domeniul de agricultură ecologică. Ana Neculai, din satul Văratec, comuna Agapia, a avut amenajat un stand propriu unde a expus dulcețuri, șerbeturi, zacuști. SC „PanGîrbea” SRL din Dumbrava Roșie a fost rezentă la acest eveniment agricole cu produse de panificație. Mai multe produse apicole au fost prezentate de SC „Apiagra” SRL din Piatra Neamț. Zi dedicată exclusiv produselor agroalimentare românești În scopul încurajării consumului de produse agroalimentare și tradiționale, ziua de 10 octombrie este dedicată prin excelența promovării produselor agroalimentare romanești și producătorului român, menținător al obiceiurilor locale, al portului popular și al deprinderilor păstrate din vechime, consacrate prin tradiție. Așa că, de anul trecut, în data de 10 octombrie, se sărbătorește în toată țara „Ziua Națională a produselor Agroalimentare Românești”, manifestare prin care se dorește îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse proaspete și produse agroalimentare finite românești din materii prime de bază provenite de la producători români. Acțiunile dedicate ”Zilei Produselor Agroalimentare Românești” au ca obiectiv promovarea produselor agroalimentare românești și câștigarea încrederii cosumatorului, având un efect pozitiv pe termen lung și asupra producătorilor agricoli nemțen prin valorificarea propriilor produse către consumatori, încurajându-se producția agricolă destinată consumatorilor români. Prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenit în proporție de sută la sută din fermele din România și care au inscripționat pe etichetă drapelul țării noastre.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU

Lasa un comentariu