Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
În calendarul catolic există o sărbătoare numită sf. Valentin, sărbătoare adoptată apoi, în plan international, de mai multe țări, de mai mulți oameni, indiferent de confesiune. Sărbătoarea prinde foarte puternic în SUA de unde a ajuns în țările europene, între care și România, drept sărbătoarea iubirii, a îndrăgostiților. Românii, însă, sărbătoresc pe 24 februarie, ziua de Dragobete, tot o zi a îndrăgostiților și a iubirii. Câteva zile după, pe 1 martie se marchează prima zi a primăverii, ziua Mărțișorului. În această zi, bărbații primesc de la femei mărțișoare, în semn de iubire. 8 martie este ziua femeilor, și dacă e ziua lor, este, de asemenea, ziua iubirii. Într-un timp relativ scurt sunt mai multe evenimente legate de iubire, de daruri, de cuplu și de relația armonioasă în familie și între parteneri. Înainte de toate trebuie să definim un concept care este pus în ceață și pe care mulți îl tratează în mod eronat: Ziua Îndrăgostiților. De multe ori aud că o fată anonimă este îndrăgostită de un anumit bărbat. Termenul acesta de îndrăgostire s-a creat în parcursul anilor ca un concept pozitiv paralel cu conceptul că există o relație sentimentală de iubire și dăruire, de unitate între doi oameni ca fiind unul singur. Adevărul este total altfel. Când o femeie se îndrăgostește de un bărbat (poate fi și de o femeie), relația nu este neapărat una de iubire. Ea trebuie definită din două puncte de vedere: partea interioară și cea exterioară. Dacă ambele se completează, coincid, creează o relație de iubire, în totalitate. Atunci când bărbatul de exemplu, participă și el în mod activ la acest proces afectiv, semnificativ, într-un mod aproape egal. M-am întâlnit în anii mei de psihoterapeut cu sute de femei și bărbați care spuneau că sunt îndrăgostiți de cineva care, din păcate, nu corepundeau stării lor afective. De câte ori nu am auzit femei sau bărbați care îmi povesteau despre omul de care erau îndrăgostiți, că nu este lângă ei, fizic, geografic și psihic. Dar, culmea! Cu cât condițiile exterioare erau mai nefavorabile (depărtarea, refuzul celuilalt de face vreun pas spre relație) cu atît mai tare declarațiile de îndrăgostire erau mai puternice. Când te afli în starea de îndrăgostire interioară ești dispus să faci aproape orice pentru a-ți demonstra ție și celuilalt de care ești îndrăgostit că merită să se îndrăgostească și el de tine, pentru că ești foarte bun(ă) și îl/o iubești foarte mult. De multe ori folosești tehnici de cucerire, încerci să manipulezi situația, faci totul ca ea/el să fie cu tine. Aici mă refer la faptul că fiecare folosește tehnici diferite de a pune bețe în roate, de a lupta cu altele/alții care vor să-ți cucerească persoana pe care o iubești, de a-l îngrădi ca să fie cât mai aproape de tine, de a folosi minciuni și toate alte manipulări care să te ajute să pui mâna pe persoana respectivă. Și cu cât răspunsul la aceste tehnici este mai negativ, cu atât mai tare încearcă din nou persoana lovită în orgoliu să facă tot ce poate să-l/s-o aibă ca prieten(ă), ca iubit(ă). Dacă cumva iubitul/a superficial(ă) răspunde, în sfârșit, acestor tehnici, încet/încet se vede un process foarte interesant. Entuziasmul puternic din arta cuceririi, dintr-o dată, se pierde, când celălalt răspunde, el/ea își pierde interesul și inițiativele și se termină îndrăgostirea. Pentru el/ea era mai necesar refuzul lui/ei și lupta interioară de a obține ce a vrut. Lupta nu era nu să aibă obiectul cuceririi drept partener de viață constant. Există o fază mai înaintată decât cea despre care am vorbit, în care, o singură persoană – poate fi el sau ea – se îndrăgostește de un obiect (poate fi om sau chiar un obiect) și la care toată dragostea și toate mecanismele sunt cele ale unei persoane singure. Cu alte cuvinte, persoana a doua nici nu știe că prima este îndrăgostită de ea. Prima persoană poate să o urmărească prin instrumentele virtuale, în realitate – pe unde se plimbă sau pe unde merge –dar nu are puterea și îndrăzneala de a se întâlni cu el față în față. Sunt și cazuri când cel îndrăgostit îi trimite scrisori, folosește acel obiect ca un obiect viu de comunicare, dar adevărul este că nu există nici o comunicare între ei, pentru că este de unică dimensiune. Există și cazuri patologice când persoana îndrăgostită începe să fie obsedată, posesivă și începe să fie reclacitrantă, enervantă și folosește amenințări telefonice sau altele către celălalt. Deși celălalt nu răspunde în nici un fel. Dacă se făcea un sondaj aprofundat despre cupluri la începutul drumului lor de iubire, se descoperea că un procent foarte mic dintre ei sunt îndrăgostiți unul de celălalt într-o măsură egală. În majoritatea cuplurilor, unul este dominant, activ, iar celălalt este pasiv. Cu o sută de ani în urmă, din cauza construcției familiale și regimului instituit de Regina Victoria, regulei patriarhale, era clar că soțul, bărbatul, este dominatorul, el decide, într-o măsură foarte mare. Dar lucrurile s-au schimbat. Situația sa egalat după revoluția feminină din anii 60 ai secolului 20. Egalarea situației a creat o femeie mai puternică și un bărbat mai puțin puternic, lucru care a generat dificultăți în viața de cuplu, la îndrăgostire și la iubire. Acesta este și motivul pentru care multe din populații au hotărât să menționeze câteva zile drept zile ale iubirii, ale dragostei. Doar că ziua îndrăgostiților trebuie luată mai mult ca iubirea în cuplu, pentru că, am explicat că a folosi cuvântul îndrăgostit, de multe ori este o greșeală semantică. Fiecare dintre noi avem dreptul de a ne îndrăgosti dar depinde dacă acest sentimente cum ar fi atractivitatea fizică, dorul, nevoia de ajutor, de sprijin – reprezintă stări de apropiere și de atașament, așa cum există între copilul iubit și părinții lui. Dar, după ce există sentimentul de atașament, de iubire, acesta trebuie să aibă răspuns aproape egal. Nu este posibil ca unul dintre ei să fie îndrăgostit, să fie activ, să dea totul din el, și celălalt să aștepte și să fie pasiv sau să nu colaboreze și să respingă chiar, dragostea celuilalt, să folosească o manipulare neadecvată, conștient de faptul că dacă respinge mai mult, primește mai mult. La începutul relației de cuplu, se formează, printro atractivitate fizică, psihică, când amîndouă persoanele sunt interesante în mod egal, un fel de aura. După ce se vede că există puncte comune, este o înțelegere tacită în comportament, există dialog real și nu există interese negative în relație, se formează un cuplu pe care îl putem numi îndrăgostit. Este adevărat că fiecare din noi venim în relație cu prejudecățile noastre, cu istoria noastră, cu antecedente legate de relații, cu viziunea despre proprii părinți legată de relația noastră cu ei, și între ei. Educația pe care am primit-o, incluzând religia, mentalitatea, toate formează așteptări și un comportament care să răspundă nevoilor noastre. Eu am o regulă pe care îmi place să o folosesc atunci când vine la mine un cuplu la începutul drumului: Dacă există compatibilitate între 75 și 100 de procente, este un cuplu format de Dumnezeu și trebuie să-l sprijinim, să identificăm punctele slabe și să continue. Când compatibilitatea este între 50 și 75 nu mai vorbim despre un cuplu ideal, dar nici nu trebuie neglijat. Cu multă muncă, înțelepciune și compromisuri, se poate ajunge la înțelegere și voie bună. Apropos, majoritatea sunt între 50 și 75. Când compatibilitatea este mai mica de 49 de procente, le spun imediat că nu merită efortul suplimentar, să vă chinuiți unul cu celălalt: fiecare să meargă pe drumul lui. Am fost întrebat de mai multe ori cum măsor compatibilitatea. Bineînțeles că nu este o matematică perfecta, dar, ținând cont de experiența acumulată pe parcursul a 42 de ani de meserie, comportamentul perechii în ședințele de psihoterapie, atitudinile lor unul față de celălalt sau persoanei față de ea însăși, valorile lor, puncte comune și diferite, diferențele privind interesele lor unul față de altul și de cuplu în general, diferențe materiale, diferențe de vârstă, profesionale, statutul lor… cu cât sunt diferențele mai mari dau nota de compatibilitate. Să nu uităm personalitatea specifică a fiecăruia, care contribuie foarte mult. Faptul că există 4 zile de sărbătoare a iubirii întro perioadă scurtă, indiferent cum se numesc ele, ne arată că acest concept de iubire a fost problematic și trebuia statuat printr-o zi anume sau mai multe. Interesant este că putem lega aceste zile cu perioada din an în care ele se sărbătoresc. Astfel, când este frig, fapt ce poate genera deprimarea, această zi a îndrăgostiților încălzește sufletele oamenilor. Apoi vine primavăra, care înflorește totul și corespunde unui nou început, se pliază pe ziua îndrăgostiților, care este tot un început nou, un fel pozitiv de a ne simți bucuroși, nu doar prin intrarea în primăvară ci în semnificația acestor zile. Din punctul meu de vedere, trebuia subliniat: ziua iubirii reciproce.
Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro