Zilele Comunei Moldoveni s-au desfășurat sub inspiratul generic „Sărbătoarea răzeșilor“. A fost un dublu eveniment: ziua comunei și 567 ani de atestare documentară a localității. Pentru cuvenita lor cinstire au și fost alocate două zile acestor momente importante din prezentul și trecutul meleagurilor locuite azi de oameni destoinici, demni urmași ai răzeșilor statorniciți aici de veacuri. A fost o sărbătoarea a credinței, a răzeșilor, dar și a istoriei locului. Serbarea comunei se ține la zi de mare sărbătoare creștină Adormirea Maicii Domnului, dată la care este readusă în memorie și istoria acestor meleaguri.
În 567 ani, la Moldoveni s-au petrecut multe lucruri importante. Dintr-un început, oamenii de aici erau răzeși, oameni înstăriți cu pământuri date de către domnitori, de către voievozi. Aici, în secolul al XVIII-lea, Mihail Racoviță, domnitor al Moldovei, a încredințat o mare parte din moșia Porceștilor Spitalului „Precista Mare“ din Roman și, implicit, Spiridoniei din Iași. Este un lucru mai puțin întâlnit, ca o așezare rurală să aparțină administrativ unui edificiu de sănătate.
Satul Moldoveni, dintr-un început, a fost încredințat Sfântului Nicolae. De-a lungul timpului, aici au existat 6 biserici închinate Sfântului Nicolae. Este un caz unic în țara noastră. Nici Capitala țării, nici Iașul, Capitala Moldovei, nu au avut această șansă, să aibă un număr atât de mare de biserici închinate aceluiași sfânt. Astăzi, din cele 6 lăcașuri de cult se mai păstrează doar 3. Două sunt în satul Moldoveni și una în satul Hociungi. Iată unicitate, tradiție și continuitate în comuna Moldoveni. Sunt opere de zidire spirituală.
Cronicarul faptelor din viața de azi a comunității, primarul Marcel Bârjoveanu, a avut și el multe a spune. Le-a dat moldovenilor cele mai mari investiții de când e comuna, de acum 565 ani în urmă. Valoarea lor totală este de 2,5 milioane euro, fonduri europene integral nerambursabile. Bani care, pentru localnici, înseamnă un drum asfaltat, o grădiniță nouă, cămin cultural modernizat. Au urmat și alte investiții, unele finalizate, alte în derulare ori în fază de proiect. Moldovenii le știu pe toate, de unele deja se folosesc, dar se gândesc la următoarele care vor fi. Motiv să le crească pretențiile și exigențele față de întâiul lor ales în fruntea obștii.
Marcel BÎRJOVEANU, primarul comunei Moldoveni:
„Ample manifestări cu caracter cultural, religios, istoric și de divertisment“
Sărbătoarea Maicii Domnului este pentru noi, locuitorii comunei Moldoveni, un prilej de mare bucurie, care include și revederea cu fiii satului, veniți de pretutindeni. De aceea, în premieră, am gândit un program structurat pe două zile, cu ample manifestări cu caracter cultural, religios, istoric și de divertisment. Acum, la cea de a șaptea ediție consecutivă, satul Moldoveni serbează 567 ani de atestare documentară, un fericit prilej pentru noi de a face o retrospectivă asupra veacurilor trecute, dar și a oamenilor de seamă care le-au marcat. În afara programului artistic, care are și o surpriză, la inițiativa fiului satului preot doctor Aurel Florin Țuscanu, a avut loc și un simpozion, în care s-a evocat figura întemeietorului localității, Oană Porcul, dar și cea a profesorului Scarlat Porcescu, cel care a dat prima denumire a localității și făcut ca aceasta să fie cunoscută și apreciată. Folosim acest prilej pentru a adresa tuturor celor care sunt fiii acestor minunate locuri, și nu numai, urări de bine și gânduri de prețuire, cu îndemnul de a păstra valorile zonei și de a duce mai departe tradițiile strămoșești“.
*Multă distracție, în zile de sărbătoare
Pentru moldoveni au fost organizate și alte evenimente dedicate istoriei, religiei și culturii locale. Concursul „La izvoarele istoriei locale“ a fost adresat elevilor, care au răspuns la întrebări formulate după monografia comunei. La primăriei s-a ținut simpozionul național „Porcești-Moldoveni, Pagini de Istorie, Cultură și Spiritualitate“, Ediția I. După sesiunea de comunicări, fiul satului și Cetățean de Onoare al comunei Moldoveni, preot doctor Aurel Florin Țuscanu și-a lansat cartea „Biserici de lemn din Podișul Bârladului“, după care a vernisat expoziția de carte veche bisericească: „LITURGHIERUL – Chipul Sf. Ioan Gură de Aur“.
Duminică, în amfiteatrul natural „Muchea Dealului“, moldovenii și invitații lor s-au bucurat de un foarte bogat și diversificat program cultural-artistic. La reușita spectacolului au contribuit reputatul cântăreț de muzică populară Ion Palade, deja îndrăgitul Grup Folcloric Jitaru, Cornelia Ștefan, Manuela Pohoață, Ionuț Vieru, Ramona Hobu, Alina Eremia și Deep Central.
La sărbătoarea moldovenilor a fost invitat Victor Yla, de la Grupul „Vouă“, cel mai „negru român“ din Oltenia, așa după cum chiar el își spune.
Seara s-a încheiat cu un feeric foc de artificii.
Tina CONDREA