Vreme caldă pentru această perioadă. În Neamț, pe parcursul acestei săptămâni vor fi temperaturi maxime de chiar și 17 grade Celsius.
Doar pe timp de noapte, valorile aerului vor fi negative, cuprinse între 0 și minus două grade Celsius. Dimineața se va forma ceață. Vântul va sufla slab la moderat. Ploile vor fi destul de rare și poate doar sâmbătă cerul se va acoperi de nori. Și ieri s-au înregistrat valori ale aerului mai mari decât normalul perioadei. La ora 16, la Roman și Târgu Neamț, temperatura aerului măsura 13 grade Celsius și cu un grad mai puțin la Piatra Neamț. La aceeași oră, pe masivul Ceahlău erau 6 grade Celsius.
Pentru astăzi, conform Administrației Naționale de Meteorologie, în orașul de sub poalele Pietricicăi cerul va fi mai mult senin. La prânz, temperatura aerului va urca până la 16 grade Celsius. Noaptea va fi 0 grade Celsius. După care, până vineri, 6 noiembrie, cerul va fi variabil. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 13 și 17 grade Celsius.
V. ANDRIEȘ