*În Neamţ, seceta afectează tot mai mult culturile agricole
*Va începe să plouă abia pe la sfârşitul acestei săptămâni
Astăzi şi mâine, judeţul Neamţ se află sub atenţionare de cod galben, de caniculă şi disconfort termic. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş. În Piatra Neamţ, pe parcursul acestei săptămâni, vremea va fi tot caldă, cu maxime cuprinse între 31 şi 33 de grade Celsius. În partea de est a judeţului, mercurul din termometre poate urca până la 35 de grade Celsius. Aerul fierbinte va fi tot mai greu de respirat, indicele de temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil. Ploile vor fi rare. Conform ANM, doar sâmbătă vor cădea ceva precipitaţii. Noaptea, mercurul din termometre va fi cuprins între 16 şi 18 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat. Şi ieri, timpul a fost de “foc”. La ora 11, în Târgu Neamţ se înregistrau deja 30 de grade Celsius. La Roman, vremea era caldă, mercurul din termometre indica cu 3 grade mai puţin. Doar în Piatra Neamţ, temperatura aerului nu “sărise calul”, respectiv 24 de grade Celsius. Pe masivul Ceahlău, mercurul din termometre arăta 19 grade Celsius.
V. ANDRIEŞ