ZI NEAGRĂ PENTRU DOI COPII ÎN NEAMŢ

*Unul dintre ei a fost transportat cu elicopterul la Iaşi
În ziua de 3 septembrie, doi copii de 3 și 13 ani au fost duși la spital cu răni grave după ce au fost victime în accidente.
La ora 17.30 un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț a fost solicitat în Piatra Neamț pentru preluarea unui băiețel în vârstă de 3 ani, care suferise politraumatisme după ce mașina în care se afla a fost lovită de alt autoturism. Impactul s-a produs pe strada Dimitrie Leonida, când șoferul, de 41 de ani din Girov, care conducea mașina în care se afla copilul a pătruns de pe starada Muncii pe Leonida fără să acorde prioritate unei autoutilitare conduse de un bărbat de 38 de ani, din Piatra Șoimului. Polițiștii au stabilit că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool, însă șoferul vinovat de producerea accidentului s-a procopsit cu dosar penal.
Cel de-al doilea eveniment a avut loc în jurul orei 19.30, când un băiat de 13 ani, din Gherăiești-Roman a suferit un traumatism cranian cu pierderea cunoștinței, fractură occipitală și otoragie ureche. Adolescentul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat la CPU a Spitalului Municipal Roman, iar din CPU a fost preluat de un echipaj cu asistent medical în vederea efectuării transferului interclinic la Iaşi. Băiatul căzuse de pe bicicletă în afara carosabilului, așa încât nu a fost considerat accident rutier.

Geanina NICORESCU