ZERO lei pentru compensate şi gratuite

* Casa de sănătate nu are bani nici pentru diabet şi cancer

Casa de Sănătate Neamţ nu poate susţine, luna aceasta, medicaţia bolnavilor de cancer, a diabeticilor şi a celorlalţi asiguraţi cu afecţiuni cronice şi acute, însă le-a dat farmaciştilor „undă verde” pentru onorarea tuturor prescripţiilor.

Reprezentanţii CAS Neamţ susţin că farmaciile au primit permisiunea să elibereze luna aceasta medicamente compensate şi gratuite pentru că există semnale că, până la sfârşitul acestui an, vor veni oricum nişte fonduri. „La Casa Naţională de Sănătate este cunoscută situaţia din teritoriu şi urmează, cu siguranţă, alocarea unor sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor cu medicamentele compensate şi gratuite”, a spus Lăcrămioara Ilişescu, purtătorul de cuvânt al CAS Neamţ.

Şi în noiembrie asiguraţii au avut norocul să „prindă” compensate şi gratuite, deşi fondul alocat de Casă acestui capitol a fost foarte mic, iar pentru diabetici a fost „pe zero”.