„Să fi făcut Poliție Locală nu să toace ei toți banii!”
* Fondul de salarii a fost majorat prin bugetul din 2013 cu 40 la sută în Primărie
* Inițial s-a spus majorarea este pentru angajări pe posturile unice si pentru Poliția Locală înființată, doar pe hârtie, anul trecut
* Anual, sporul de radiații de 15% ar toca circa 40.000 de lei din banii contribuabililor
Subiectul sporului de radiații pentru salariații Primăriei Zănești stârnește comentarii aprinse în comunitate. Oameni care au muncit o viață din greu, în condiții cu adevărat grele sau vătămătoare, și au pensie de câteva milioane de lei vechi de abia le ajunge de medicamente, nu pot crede că că un asemenea spor se acordă unor funcționari care lucrează în birouri.
Zăneșteni care au lucrat și lucrează pe Platforma Săvinești, în fabrici de confecții metalice, în construcții, în agricultură sau în alte domenii unde nu poți munci în costum (bărbații) sau în deux-pieces (doamnele) comentează aprins și critic sporul de radiații.
Una din nemulțumirile cetățenilor (mai ales a celor de pe Strada Tineretului unde în ultimul timp pare a fi un fel de rai al hoților) este că banii respectivi nu au fost direcționați în finanțarea Poliției Locale (structură înființată pe hârtie încă de anul trecut și care are avizul Agenției naționale a Funcționarilor Publici).
„Bine că se găsesc bani pentru sporurile lor”
„Lumea moare de foame. Nu sunt bani pentru un ajutor social la bătrâni și ei își dau sporuri? Să fi făcut Poliție Locală nu să-și dea sporuri. Furturi pe strada asta sunt mereu. Au furat, de la ficior-meu, motorină din camion. 70 de litri și doi câini otrăviți. Și hoțul neprins e negustor cinstit. Noi plătim paza și degeaba dăm banii. Paznicii stau acolo, la Primărie. Eu mai circul noaptea și nici nu-i văd pe drum. Cu acești bani de sporuri se putea înființa o Poliție Locală”, spune un zăneștean.
„Of, of, of, că întrebați de amar și greu cu sporurile astea. Bani de sporuri la Primărie? Am copil cu handicap, de 33 de ani stă în pat, nouă, la însoțitorii celor cu handicap, abia-abia ne dau banii, cu chiu cu vai. Nu ne dau nouă, la ăștia cu copii bolnavi, dau la bieții angajați din Primărie. Da!… Era mai bine să facă și Poliție Locală, că pe strada noastră se fură de una. Dar să aducă niște băieți zdraveni, să prindă hoții, nu ca paznicii ăștia la care nu le știe nimeni de frică. Bine că se găsesc bani pentru sporurile celor din Primărie sau pentru parlamentari”, își spune of-ul și Zâna Ciubotaru.
„Cu ăștia 15 % ar fi fost mai bine dacă se asigurau unele lucruri necesare comunei – Poliție Locală, asigurarea locuințelor… Ar putea fi făcute multe dar depinde de conducere”, a declarat un alt zăneștean care a început să râdă când a auzit că sporul de condiții vătămătoare este pentru folosirea calculatoarelor sau a telefoanelor mobile.
Spor mai mare pentru salarii mai mari
La un calcul simplu, lunar s-ar cheltui la Primăria Zănești 3.000-3.500 lei pentru acest spor de râsul curcilor. Înmulțit cu 12 luni, rezultă o cheltuială de circa 40.000 de lei pe an.
Evident că pentru un salariat cu leafă de, să zicem, opt milioane de lei vechi, încă un milion și două sute de mii pe lună ar însemna ceva. Însă, așa cum se întâmplă de obicei când salariile mici sunt folosite ca pretext, principalii beneficiari sunt funcționarii importanți din Primărie, cu lefuri duble față de primii, cum ar fi secretarul (care a semnat raportul de specialitate) sau contabila șefă (care a pledat și ea în fața consilierilor locali cum că sporul e legal). Adică 3,2 milioane lei vechi, spor pentru funcționar plătit decent.
Concret, contabila șefă și soțul ei (șef SVSU) ar urma să ducă împreună în coșul familiei circa șase milioane lei vechi, adică un pic mai mult decât salariul net pe economie (cinci milioane) încasat de mulți nemțeni care lucrează în condiții incomparabil mai grele.
George DUMITRU
Zăneștenii după „sporul de efect Cernobâl la Primărie” (II)
Domnisoara Victoria… matele stii ce salarii se iau la „privat” unde muncesti pana te doare spatele ?
..cam 6 milioane ii raman celui ce munceste in conditii incomparabil mai grele decat „lucratorii din administratie”
E,!greu de dat dreptate cuiva,dar de ce nu se gandeste domnul Tarata ,care are ceva raspunderi la nivel de judet, sa opreasca o astfel de enormitate,la Zanesti nu mai sunt curci(curcani)?sa mai rada si ele,ei,despre lucrurile astea,dar un Sudor,sau un Laborant ce sa mai ceara? mare gradina ai lasat pe pamant ,Doamne.-
ADMIN: Relatiile dintre Consiliul Judetean si administratiile locale din comune sunt, conform legii, strict de colaborare. Singura institutie care poate interveni, pe legalitatea actelor, este Prefectura Neamt.