XDataSoft rămâne administratorul parcărilor publice cu plată

parcari 2*După ce n-au aprobat prelungirea contractului cu societatea, dar nici caietul de sarcini pentru a organiza licitația în urma căreia să fie ales un nou administrator al parcărilor, consilierii locali au votat ca XDataSoft să continue administrarea până la finalul anului *Tot până pe 31 decembrie, prin licitație, trebuie stabilit din nou administratorul, care va avea de plătit o redevență mărită către municipalitate

„Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic“, cam asta e situația în cazul administrării parcărilor cu plată din Piatra Neamț, cel puțin până la finalul acestui an. În urma ședinței ordinare de Consiliu Local, din 30 septembrie, consilierii au căzut la pace, în cele din urmă, și au hotărât că „noul“ administrator al parcărilor cu plată, până la 31 decembrie 2015, rămâne același care este de 10 ani, societatea XDataSoft.

Contractul cu municipalitatea expiră pe 13 octombrie, iar consilierii locali au decis, în luna iulie, că nu doresc prelungirea lui. Astfel, este nevoie de o nouă licitație pentru a putea găsi un nou administrator, care poate fi tot cel vechi, iar pentru asta trebuie aprobat un caiet de sarcini.

Caietul de sarcini, cuiul lui Pepelea pentru consilierii locali

Licitația publică ar fi trebuit să aibă loc până la data de 13 octombrie, când expiră contractul cu XDataSoft. Prima încercare de a aproba noul caiet de sarcini a fost pe 27 august, în cadrul unei ședințe ordinare de Consiliu Local. Atunci a fost propus și un amendament, care prevede majorarea redevenței pe care administratorul parcărilor trebuie s-o plătească municipalității la 40% din valoarea tichetelor fără TVA și la 35% din valoarea tarifelor de blocare fără TVA. În caietul de sarcini supus la vot, redevența este de 30% din valoarea tichetelor fără TVA și de 25% din valoarea tarifelor de blocare fără TVA. Deși au discutat minute bune, consilierii nu au aprobat nici caietul de sarcini în forma inițială, nici amendamentul de majorare a redevenței.

A doua încercare a avut loc în cadrul unei ședințe de urgență, pe 8 septembrie, dar rezultatul a fost același ca și în luna august.

Abia pe 30 septembrie, consilierii au aprobat caietul de sarcini, dar și amendamentul propus în luna august, de majorare a redevenței. Totodată, în cadrul ședinței ordinare de la finalul lunii septembrie, s-a adus în discuție și stabilirea tarifelor ce urmează să fie aplicate de noul administrator tot prin votul consilierilor locali.

Prin act adițional, XDataSoft poate administra parcările până la 31 decembrie

Conform contractului, societatea trebuia să depună o cerere de prelungire a contractului cu șase luni înainte de expirarea lui, lucru pe care XDataSoft l-a făcut pe 18 martie 2015.

Având în vedere că procedura de la aprobarea caietului de sarcini și până la contractarea efectivă a serviciului durează cel puțin 40 de zile, iar consilierii n-au aprobat oricum noul caiet de sarcini la primele două ședințe, iar contractul cu actuala firmă expira de drept pe 13 octombrie, singura soluție rămasă a fost acceptarea unui act adițional. Astfel, prin act adițional, XDataSoft rămâne administratorul parcărilor publice cu plată din Piatra Neamț până la găsirea unui nou administrator, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2015.

18 locuri noi de parcare pe strada Paharnicului

Tot prin act adițional, după ce-a primit și acordul consilierilor locali în 30 septembrie, societatea XDataSoft va amenaja 18 locuri noi de parcare cu plată pe strada Paharnicului, în fața restaurantelor Paharnic și Times. Astfel, cei care vor staționa în fața celor două localuri vor fi nevoiți să plătească mai întâi tichet de parcare dacă nu vor să se „bucure“ de o taxă de deblocare.

Andreea AMARIEI