*Vineri, pe masivul Ceahlău e posibil să ningă
Timpul schimbă foaia. După o perioadă destul de caldă, cu temperaturi mai mari decât normalul termic al perioadei, treptat, de miercuri se răceşte. Pe lângă acest lucru, şi ploile ne vor vizita destul de des, iar vineri va cădea şi burniţă. În aceeaşi zi, sus pe Vârful Toaca, e posibil să ningă.
Trecând de la acest aspect, ieri la amiază, pe masivul Ceahlău îşi făcuse loc fenomenul de inversiune termică. Astfel încât, la ora 12, sus pe Vârful Toaca era mai cald decât la Piatra Neamţ, respectiv 9 grade Celsius, faţă de 8 grade Celsius, atât cât se înregistra în oraşul de sub poalele muntelui Pietricica. Tot duminică, cel mai cald a fost la Târgul Neamţ, unde temperatura aerului era de 11 grade Celsius şi cu un grad mai puţin la Roman.
Pentru astăzi, la Piatra Neamţ meteorologii estimează o vreme destul de caldă, cu temperaturi maxime de până la 16 grade Celsius. Noaptea, minima aerului va fi de 3 grade Celsius. Dimineaţa cerul va fi senin, iar apoi variabil. Şi a doua zi, timpul nu-şi va schimba aspectul. La amiază, mercurul din termometre va urca până la 15 grade Celsius. Cerul va fi variabil. Miercuri se va răci. La prânz, temperatura aerului nu va urca de 10 grade Celsius. Joi e posibil să plouă. Maxima zilei va fi de 11 grade Celsius. După lăsarea întunericului, mercurul din termometre va scădea până la 4 grade Celsius. Vineri va cădea burniţă, iar apoi va ploua. Temperatura maximă a aerului nu va trece de 10 grade Celsius. A doua zi va fi şi mai rece. La ora prânzului, mercurul din termometre va indica doar 6 grade Celsius. Noaptea, temperatura aerului se va apropia de îngheţ.
V. ANDRIEŞ