Vremea ne lasă în ceață

ceata1*De mâine se încălzește timpul, cu maxime de până la 12 grade Celsius *Ieri dimineață, la ora 7, la minus 3 grade Celsius, pietrenii care au ieșit prin oraș s-au simțit ca în frigider

Ieri dimineață, în partea de est a județului a fost o ceață deasă de o tăiai cu cuțitul, fapt care îngreunat mult traficul rutier. Pe lângă acest lucru și frigul și-a pus amprenta. Dimineața s-a format brumă, iar la Piatra Neamț, la ora 7, pietrenii au simțit din plin efectele temperaturilor negative, respectiv minus 3 grade Celsius. Din acest motiv, în noapte de miercuri spre joi, la oraș centralele de apartament au funcționat din plin, iar la sate, sobele s-au încins bine pentru a face față frigului pătrunzător.
Una peste alta, meteorologii ne dau și vești bune. Începând de mâine, vremea se va mai încălzi un pic. Chiar și așa, nopțile rămân tot friguroase, cu minime de până la 0 grade Celsius. Pe timp de zi, temperatura aerului va urca până la 12 grade Celsius. Conform estimărilor realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată, în Moldova, până la începutul săptămânii viitoare, vremea se va încălzi treptat. Temperatura aerului va crește de la valori medii ale maximelor diurne de 1…2 grade Celsius, și ale minimelor nocturne de aproximativ -4…-3 grade Celsius, ce caracterizează o vreme deosebit de rece, până la valori peste normele climatologice, în medie, de 10 grade Celsius ziua, și 3…4 grade Celsius noaptea.
În cea de a doua săptămână se va resimți o ușoară răcire la început, apoi temperaturile vor rămâne relativ constante. Vor fi ninsori trecătoare în primele două zile ale intervalului, apoi, cel mai probabil după data de 20 noiembrie, ploi sau burniță.
Pentru astăzi, la Piatra Neamț timpul rămâne tot rece, cu valori maxime de până la 5 grade Celsius. Dimineața se va forma brumă și posibil ceață. Cerul va fi variabil.

V. ANDRIEȘ