La Piatra Neamț, pe parcursul acestei săptămâni, vremea va fi normală pentru această perioadă, cu valori maxime cuprinse între 5 și 8 grade Celsius. Nopțile vor fi răcoroase, cu minime ce vor scădea până la 0 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat. Cerul va fi mai mult acoperit, dar nu va ploua. Astăzi, pietrenii care vor ieși prin oraș, vor trebui să se îmbrace cu haine destul de groase, fiindcă temperatura diurnă a aerului nu va trece de 7 grade Celsius. Cerul va fi plin de nori. Noaptea, minima din termometre va scădea până la 0 grade Celsius. Joi și vineri va fi și mai frig. La prânz, maxima aerului va arăta 5 grade Celsius. Apoi, în weekend va fi ceva mai cald, cu valori de până la 8 grade Celsius. Cerul va fi brăzdat cu nori. Diminețile vor fi tot reci, cu valori de 0 grade Celsius. Ieri după-amiază, la ora 14, la Piatra Neamț erau 7 grade Celsius și cu un grad mai puțin la Roman. La Târgu Neamț se înregistrau 5 grade Celsius. Pe masivul Ceahlău, temperatura aerului nu trecea de două grade Celsius. Tot acolo, grosimea stratului de zăpadă măsura 3 centimetri. Conform estimărilor realiate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în perioada 13-26 noiembrie, în Moldova, la începutul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal, apoi se va răci semnificativ, media temperaturilor maxime coborând spre 8 grade Celsius în data de 14 noiembrie. Apoi va continua să se răcească ușor. Temperaturile minime vor crește de la o medie de 4 grade Celsius în prima zi a intervalului, până la 6…7 grade Celsius în data de 14 noiembrie, apoi vor scădea, astfel că în 19 noiembrie media lor va fi în jurul valorii de -1 grad Celsius. Între 20 și 23 noiembrie, media temperaturilor minime va fi de 0…1 grad Celsius, apoi va scădea din nou, iar la sfârșitul intervalului va reveni la -1 grad Celsius. Pe spații mici va ploua slab, mai ales după data de 20 noiembrie.
V. ANDRIEȘ