Vreme oscilantă: Când furtuni, când caniculă

În Neamț, aspectul timpului diferă de la o zi la alta, respectiv furtuni sau caniculă. Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, care este valabilă până mâine noapte, la ora 23. Conform ANM, în intervalul menționat instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.

În Moldova, conform specialiștilor meteorologi, până în data de 26 iunie, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 32 de grade Celsius, astfel încât vremea va fi călduroasă. Din 27 iunie, temperatura aerului va marca o scădere, spre valori termice diurne, în medie la nivelul întregii regiuni, de 28 de grade Celsius, ce se estimează a se înregistra în data de 30 iunie. Mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative până în data de 26 iunie și se vor situa în jurul valorii de 19 grade Celsius, apoi vor scădea ușor spre 16 grade Celsius. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a intervalului de referință.

La Piatra Neamț, pe parcursul acestei săptâmâni, vremea va fi caldă și instabilă. Ziua, temperatura maximă a aerului va urca până la 29 de grade Celsius. Noaptea, minima din termometre se va situa între 16 și 18 grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate.

V.ANDRIEȘ