Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ susţin un meci important astăzi, în deplasare, cu Penicilina Iaşi, în etapa a 16-a a diviziei A1. Lotul pietrean, din care nu lipseşte nicio jucătoare, a plecat încă de ieri spre Iaşi pentru a pregăti cât mai bine confruntarea cu Penicilina, unde oaspeţii vor să obţină toate cele trei puncte puse în joc.
„Este un meci greu, dar trebuie ca noi să ni-l facem uşor. Întâlnim un adversar incomod care evoluează destul de bine pe teren propriu, dar cunoaştem foarte bine echipa ieşeană şi cred că ne-am pregătit bine pentru a veni cu o victorie. Penicilina are acelaşi lot din tur, multe jucătoare tinere, dar ambiţioase, şi două, trei sportive cu experienţă. Suntem pregătiţi şi motivaţi pentru a face un meci bun şi pentru a câştiga”, a spus principalul pietrean, Ionuţ Harbuz.
Voleibalistele pietrene nu au jucat la jumătatea săptămânii, după ce meciul de miercuri cu Craiova a fost amânat pentru săptămâna viitoare şi s-au pregătit ca atare pentru disputa din dealul Copoului. Nici formaţia ieşeană nu a disputat partida din deplasare cu CSM Bucureşti, tot din cauza condiţiilor grele de deplasare, şi astfel se întâlnesc două formaţii odihnite, fiecare cu dorinţă de victorie. În tur, la Piatra Neamţ, Unic s-a impus categoric cu 3 – 0, la 16, 17 şi 22, fiind un meci de coşmar pentru coordonatoarea de joc, Lorena Ciocian, care s-a accidentat atunci destul de grav şi a lipsit mai multe etape de pe teren. Înaintea partidei directe de astăzi, gazdele de la Penicilina sunt pe poziţia a zecea în clasament, cu 9 puncte, în timp ce echipa pregătită de Ionuţ Harbuz şi Mihaela Voivod este a şaptea în ierarhia internă, cu 20 de puncte. Partida dintre Penicilina şi Unic se joacă astăzi, de la ora 17, şi va fi arbitrată de cuplul, Fortu – Papadopol. Tot în runda cu numărul 16 se mai joacă întâlnirile: Dinamo Bucureşti – Alba Blaj, CSM Târgovişte – CSM Lugoj, Rapid Bucureşti – Medicina Tg. Mureş, Ştiinţa Bacău – CSM Bucureşti şi Municipal Craiova – Tomis Constanţa.