„Vreau să schimb total faţa fotbalului românesc”

razvan burleanu1
Continuăm în ediţia de astăzi interviul acordat de Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal şi unul dintre cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRF. După ce şi-a lansat candidatura în luna noiembrie a anului trecut, Răzvan Burleanu a început campania pe teren în mai multe oraşe din ţară, iar în perioada următoare va ajunge şi în Neamţ, unde se va întâlni cu membrii afiliaţi ai FRF. La alegerile din luna martie vor vota toate cluburile din ligile întâi, a doua şi a treia, şi cluburile afiliate, inclusiv liceele cu program sportiv din ţară.
Rep: Cum a fost perceput Răzvan Burleanu în campania pe teren?
R.B: Răspunul meu este unul sugestiv pentru această credinţă a mea în ceea ce priveşte succesul pe care îl vom înregistra. Vorbim de două realităţi total diferite, o realitate naţională, poate chiar media câteodată, în care domnul Popescu este favoritul acestei competiţii, iar pe de altă parte, şi vă îmărtăşesc această experienţă pe care am avut-o întâlnindu-mă cu membrii afiliaţi, până acum m-am întâlnit cu aproximativ 100 de membrii afiliaţi, peste două treimi din aceştia mi-au promis în faţă că mă vor susţine în ceea ce priveşte votul din cinci martie. Un alt număr, foarte redus al acestora, nu a fost, după cum vă aşteptaţi, să se îndrepte către domnul Popescu ci, răspunsul lor a fost, că vom vota aşa cum ne va spune domnul Adalbert Kassai.
Rep: Care este programul dumneavoastră în perioada următoare?
R.B: Lansarea candidaturii am făcut-o la sfârşitul lunii noiembrie, la fel şi programul, pe care îl găsim copiat într-o mare măsură, ceea ce mă bucură pe de altă parte, m-aş fi aşteptat să fie citat pe alocuri pentru o persoană care totuşi nu are un tarseu academic, el nu ştie ce înseamnă plagiat. Dar mă bucur pentru că prin lansarea acestui program au ridicat oarecum standardele, ceea ce i-a obligat pe toţi ceilalţi contracandidaţi să vină cu programe de conducere în ceea ce priveşte asumarea acestei preşedenţii a FRF. Voi reveni în Neamţ fie la finalul lunii ianuarie, fie la începutul lunii februarie şi implicit în zona Moldovei.
Rep: Care este cel mai periculos adversar, mediatic vorbind, şi care este cel mai periculos program?
R.B: Vorbim ca contracandidat, deoarece ca şi program nu avem niciun concurent în această zonă, mai ales dacă este să ne referim la programul domnului Gheorghe Popescu, care în ultimele pagini îşi stabilea drept obiectiv semnarea unui contract cu o agenţie de marketing sportiv numit IMG. E ca şi cum ai spune că mâine vrei să semnezi un contract cu Adidas şi stabileşti ca principal obiectiv acest lucru, fără să iei o ofertă şi de la concurenţă, fără să faci un calcul cost-beneficiu. Mai mult, piarul domniei sale este reprezentanul firmei respective în România. Încă o dovadă a faptului că pentru domnul Gheorghe Popescu, câştigarea preşedenţiei FRF reprezintă un colac de salvare. În ceea ce priveşte principalul contracandidat, acesta nu este nici domnul Gheorghe Popescu, nici domnul Vasile Avram, este domnul Mircea Sandu.
Rep: Cum comentaţi posibila intrare în cursă a domnului Gheorghe Chivorchian. Acesta a spus că va candida doar dacă familia îl susţine, împotriva lui Gheorghe Popescu?
R.B: Probabil familia domnului Chiovorchian are o puternică influenţă asupra domniei sale. Eu mă bucur, cu cât apar mai mulţi candidaţi cu atât practic se demonstrează că sistemul acesta poate fi destructurat, că nu mai funcţionează, mai ales că în ultimii patru ani de zile, sistemul Sandu – Kassai, nu a mai produs beneficii pentru membrii FRF, ceea ce mă face să fiu încredinţat că vom reuşi să câştigăm aceste alegeri şi că toţi aceşti membri, cluburi afiliate la FRF, nu vor mai accepta indicaţii preţioase venite dinspre domnul Kassai. Şi când mă refer la aceste indicaţii mă refer pur şi simplu la recomandări în modul cel mai brutal, adică la intervenţii violente ale domnului Kassai, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă în teritoriu.
Rep: Există vreo strategie anti-Popescu?
R.B: Scopul meu este să duc această campanie până la bun sfârşit, voi continua în acelaşi registru în care m-aţi auzit până acum, o schimbare totală. Dacă vreounul dintre ceilalţi contracandidaţi ai mei, fie domnul Avram, Chivorchian, chiar şi domnul Popescu, dacă doresc să se retragă şi să susţină acest program de candidatură al meu în ceea ce priveşte o schimbare totală, aceştia vor fi primiţi cu braţele deschise la fel ca oricare alt membru afiliat al FRF.
Rep: Deci nu excludeţi o alianţă anti-Popescu în turul doi?
R.B: Inclusiv dacă vom câştiga aceste alegeri nu vom ezita să îl consultăm pe domnul Popescu, dar exclusiv în domeniul sportiv şi nicidecum în domeniul managementului, unde pur şi simplu a falimentat.
Rep: Cum veţi reacţiona la o campanie murdară?
R.B: Cred că sunt singurul candidat din această competiţie care nu are absolut nimic de ascuns şi nu are un trecut de care să îi fie ruşine. Prin urmare nu mă aştept la nicio lovitură sub centură, daor să mi se spună că port ochelari, etc, altfel sunt total dezinteresat.
Rep: Vi s-a reproşat că nu aţi practicat fotbalul de performanţă?
Rep: Ţin să precizez că m-am născut cu fotbalul în casă, am jucat şi eu doar la nivel de copii şi juniori până la vârsta de 19 ani, iar ca mine mă gândesc că sunt foarte mulţi alţi tineri români care s-au retras din activitatea fotbalistică datorită unei selecţii viciate la loturile naţionale, un aspect foarte important şi care se regăseşte în programul meu şi anume să putem să avem o selecţie corectă la loturile naţionale. În ceea ce priveşte că nu am jucat fotbal de performanţă, trebuie să menţionez că patru din cei cinci preşedinţi din federaţiile de „big five”, a celor mai importante federaţii din Europa, nu au jucat fotbal de performanţă. Doar 16 din cei 54 de preşedinţi ai federaţiilor din Europa au jucat fotbal. Mai mult, avem un exemplu croat în momentul de faţă, care s-a întâmplat în urmă cu doi ani de zile, când generaţia de aur a Croaţiei cu Suker şi Boban, au falimentat federaţia croată de fotbal în doar doi ani de zile. Ei bine, să ne îndreptăm şi noi în aceiaşi direcţie?. Mai mult, îl vedem pe domnul Mircea Sandu care pur şi simplu a contribuit la o extindere a urmării penale asupra tuturor membrilor comitetului executiv. Merită să mai mergem pe mâna domnului Mircea Sandu şi să acceptăm această indicaţie a dominiei sale de a îl vota pe domnul Gheorghe Popescu?. Eu cred că răspunsul este categoric nu.
Rep: Dacă câştigă domnul Popescu şi vă ia în echipa lui, mergeţi?
R.B: Am spus-o şi o repet, este total exclus şi este un răspuns ferm acela că nu vreau să fac parte din echipa domnului Popescu, şi de ce nu, fiindcă ne separă prea multe principii, prea multe valori şi totodată o cultură organizaţională total diferită. Domnul Gheorghe Popescu vine şi ne propune o încremenire în actualul sistem, cu domnul Kassai secretar general, şi insist pe acest lucru fiindă şi din cauza domnul Kassai, fotbalul românesc a ajuns în situaţia de astăzi. Pe de altă parte eu vin cu o schimbare totală, deci o să vă surprind, nu o să mă găsiţi în echipa domnului Popescu.
Rep: În altă echipă aţi fi?
R.B: În niciun caz, nu mă interesează să fac parte şi să ocup o funcţie administrativă în cadrul FRF. Singurul scop cu care am intrat în această cursă este să schimbăm total faţa fotbalului românesc, iar acest lucru se poate face doar din postura de preşedinte a FRF.
Rep: Aţi găsit în celelalte programe vreun punct pe care să îl preluaţi?
R.B: Doar programul domnului Gheorghe Popescu am avut posibilitatea să îl răsfoiesc, l-am căutat şi pe cel al domnului Vasile Avram, în schimb niciunul dintre ele nu se află în dezbatere publică, niciunul nu se află în format electronic să fie accesibil membrilor afiliaţi.