Vot on-line în concursul „Să fim prieteni cu natura”

elev cu calculator

Tinerii nemţeni au la dispoziţie două săptămâni pentru a-i vota on-line pe adresa www.bibgtkneamt.ro la secţiunea „Prietenii naturii – Concurs” pe elevii finalişti înscrişi în concursul de videoclipuri organizat în cadrul proiectului „Să fim prieteni cu natura”. Conducerea Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu anunţă că perioada de votare este 23 septembrie – 4 octombrie, urmată de desemnarea videoclipului câştigător şi a diplomelor în cadrul unei festivităţi.

Proiectul a propus celor 100 tineri implicaţi iniţial în concurs organizarea a cinci drumeţii în împrejurimile localităţilor participante. Parteneri ai echipei de la biblioteca judeţeană, formată din Monica Jitianu (coordonator), Cristina Costachi, Costachi Agache şi Bogdan Dănilă, au fost, în primul rând, reprezentaţii bibliotecilor publice din Bicaz (Ion Asavei, Elena Tofan şi Mariana Călinescu), Bicaz-Chei (Maria Barb Ghenci), Tarcău (Nicoleta Dumitru) şi Tazlău (Adriana Boboc).

Drumeţii au fost iniţiaţi mai întâi în turismul montan ecologic şi al folosirii noilor resurse IT, pentru a putea păstra cât mai multe amintiri, imagini, emoţii. Apoi, în fiecare drumeţie, aceştia au utilizat camere foto şi camere video digitale, realizând câte un videoclip şi un album foto. Cele 5 echipaje şi-au desemnat totodată reprezentanţii lor în această finală pentru care se cere şi votul on-line: Adrian Moldovanu şi Theodora Popovici (Piatra-Neamţ), Lavinia Drăguşanu şi Patricia Popa Florea (Bicaz), Marina Marin şi Adelin Ţifrea (Bicaz-Chei), Ştefana Tablan şi Maura-Elena Ungureanu (Tarcău), Persida Dogariu şi Ion Ivu (Tazlău).

Cristina IORDACHE