Vot cu repetiţie! / Caietul de sarcini pentru proiectul deşeurilor a fost respins

vot

Majoritatea consilierilor judeţeni a respins, din nou, proiectul de hotărâre privind aprobarea caietului de sarcini pentru desemnarea operatorului din cadrul proiectului de gestionare a deşeurilor din judeţ.
De altfel, liderul PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene anunţa încă de săptămâna trecută că dacă nu vor fi puse la dispoziţia consilierilor toate documentele pentru a studia acest caiet de sarcini, proiectul va fi respins.
Acest lucru s-a şi întâmplat de altfel iar primul pas a fost făcut în comisia de mediu a Consiliului Judeţean, acolo unde, potrivit vicepreşedintelui CJ Dan Manoliu, nu s-a înregistrat nici un vot favorabil.
”Practic, au fost zero voturi pentru proiect în această comisie, motivat de faptul că informarea solicitată la şedinţa trecută nu a fost pusă în mapele consilierilor”, a declarat vicepreşedintele PSD Dan Manoliu.
Până să se ajungă la votul final, care a fost majoritar împotriva caietului de sarcini, au existat şi alte discuţii pe această temă.
Consilierul judeţean PNŢCD Cristian Tomuleţ a propus, ca amendament, ca în caietul de sarcini să se prevadă că valorificarea biogazului rezultat din depozitarea deşeurilor să se facă în contul Consiliului Judeţean.
”Până în 2030 se poate funcţiona cu arzătoare şi abia după 2030 intră în vigoare o directivă europeană care interzice arderea acestui biogaz. Consiliul Judeţean poate dispune şi organiza chiar o licitaţie pentru un parteneriat privat pentru valorificarea biogazului până în 2030. În caietul de sarcini se prevede că operatorul arde biogazul şi nu îl valorifică şi de aceea cred că putem face noi acest lucru”, a declarat Cristian Tomuleţ.
Consilierii PNL şi UNPR au încercat să respingă această propunere dar ea a fost aprobată ca amendament la proiect. Aşa cum spuneam însă, proiectul a fost respins de consilierii PSD, PP-DD şi PDL pe motiv că nu au fost făcute publice toate prevederile caietului de sarcini.
Preşedintele CJ Neamţ a avut o ieşire nervoasă după ce caietul de sarcini a fost respins.
”Domnule vicepreşedinte Dan Manoliu, daţi dovadă de caraghioslâc. Spuneţi că nu v-aţi făcut cărţile. Când va veni vremea să taxăm populaţia cu bani în plus pentru că vom căra gunoiul în altă parte, va trebui să spunem oamenilor de ce plătesc bani în plus”, a spus preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă.
Votul de ieri, cel puţin al consilierilor PSD, a infirmat declaraţia făcută la începutul săptămânii trecute de preşedintele CJ Neamţ, care spunea că ”m-am înţeles cu deputatul Ionel Arsene, preşedintele PSD pe acest proiect şi el va trece”.
Reacţia lui Arsene la acea vreme a fost că proiectul va trece atât timp cât va exista transparenţă pe documentele care au stat la baza întocmirii acestuia.

G. Apetrii