Vor primul succes acasă

hcf p neamt
Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ susţin mîine, la sala Polivalentă, cel de-al doilea meci din actuala stagiune în faţa propriilor suporteri. Elevele antrenorului Dan Valentin vor întâlni pe Danubius Galaţi, în etapa a patra a diviziei A, formaţie care sezonul trecut a retrogradat din Liga Naţională. Jucătoarele şi antrenorii pietreni vor primul succes în faţa propriilor fani, după ce în urmă cu două runde au cedat disputa cu Ştiinţa Bacău. Cu toate acestea, profesorul Dan Valentin avertizează că meciul cu trupa gălăţeană nu va fi unul lejer. „Întâlnim o echipă care stă mult mai bine financiar decât noi, fiind susţinută de primarul Marius Stan, fostul preşedinte al echipei de fotbal, Oţelul. Formaţia din Galaţi a retrogradat pe mâna ei sezonul trecut din Liga Naţională, dar au acelaşi schelet de jucătoare, mai puţin cele 3 ucrainience. Noi nu am început foarte bine campionatul, avem o victorie şi două eşecuri, şi ne confruntăm cu aceiaşi situaţie. Pentru noi fiecare sezon este un nou început, în condiţiile în care, din cauza lipsei banilor, suntem nevoiţi să cedăm juctoarele de valoare, şi trebuie să creştem alte fete cum se întâmplă şi acum. Avem în lot 4 junioare 2 şi 3 junioare 1 şi este foarte greu, dar încercăm”, a spus anrtrenorul Dan Valentin, cel care şi-ar dori ca formaţia sa să repete în disputa de mîine jocul bun din repriza a doua de la Slobozia. Handbalistele pietrene au pierdut etapa trecută, 20 – 34, la Slobozia, în timp ce Danubius Galaţi a câştigat cu 33 – 17, disputa de pe teren propriu cu Universitatea Târgovişte. Înaintea duelului direct de la Piatra Neamţ, gazdele sunt pe poziţia a noua în clasament, cu 3 puncte, în timp ce formaţia de la malul Dunării este pe locul 4, cu 6 puncte. Meciul, HCF Piatra Neamţ – Danubius Galaţi se va disputa de la ora 11, la sala Polivalentă şi va fi arbitrat de un cuplu de Ligă Naţională, din Cluj Napoca. Pe lângă meciul de la Piatra Neamţ, etapa a patra a seriei A mai programează întâlnirile: Activ Plopeni – Municipal Buzău, Universitatea Târgovişte – Ştiinţa Bucureşti, Rapid Bucureşti – Unirea Slobozia, Spartac Bucureşti – Ştiinţa Bacău şi Şc. 181 Bucureşti – Dunărea Giurgiu.