Program prelungit începând de mâine
*De luna viitoare, la Serviciul Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple Neamț vor fi deschise 4 ghișee
Autoritățile caută din timp soluții viabile pentru a face față numărului mare de solicitări de pașapoarte din luna august, când stranierii reveniți în țară își schimbă documentele de trecere a frontierei expirate, mai ales acum când termenul de valabilitate al pașapoartelor s-a dublat.
“Ca urmare a propunerii Direcției Generale de Pașapoarte, secretarul de stat Mihai Chirică, a dispus, ca din data de 26 iulie 2018 și până la data de 31 august 2018, prelungirea programului de lucru cu publicul, care se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-18.30. De la 1 august, la Serviciul Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple Neamț vor fi deschise 4 ghișee pentru înregistrarea cererilor, în vederea emiterii de noi documente de călătorie, din care două sunt pentru programări online, iar restul cu bonuri de ordine. Cu aceste măsuri, ne așteptăm să poată fi preluate aproximativ 300 de cereri pe zi. Și la Punctul de Lucru Roman s-a modificat programul cu publicul, respectiv în fiecare luni, între orele 10-14.30 înregistrări de cereri pe baza înregistrării online, între 14.30 și 15 program de eliberare a pașapoartelor, iar între 15 și 17, primiri de cereri pe baza bonurilor de ordine. Apreciez că vârful solicitărilor va fi între 10-13 august 2018, când estimăm că se vor prezenta la ghișee în jur de 350 de persoane , însă datorită noului program de lucru cu siguranță că vor fi preluate toate cererile”, ne-a declarat comisarul șef de poliție, Constantin Roman, șeful Serviciului de Pașapoarte Neamț.
Conform modificărilor Legii nr.248/2005 aprobate prin Legea nr.133/18.06.2018, începând cu data de 20 iulie 2018, pașaportele simple electronice vor avea următoarele termene de valabilitate, respectiv 3 ani pentru copii cu vârsta de până în 12 ani, 5 ani pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, și 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. E bine de știut că pașaportul simplu electronic se va elibera în termen de 14 zile lucrătoare, și în cel mult 3 zile lucrătoare, doar în baza unor documente justificative, și doar în situații obiective.
V. ANDRIEȘ