Volei / UNIC şi-a făcut planul de transferuri

vasile ouatu

* Formaţia pietreană are nevoie de o ridicătoare, un centru, o extremă şi antrenor * UNIC s-a despărţit de Florina Chirilov şi Adina Stanciu, dar o vrea înapoi pe Ramona Elisei

UNIC şi-a făcut planul pentru transferuri. Echipa are trei posturi deficitare, pe care conducerea vrea să le acopere cu jucătoare cât mai experimentate şi valoroase. Clubul pietrean va sărbători, în 2014, 50 de ani de existenţă, iar oficialii acestuia îşi doresc să marcheze jubileul printr-o clasare cât mai bună la finalul campionatului 2013-2014. Revenind la lot, acesta este mai mic doar cu două jucătoare. Aflate la final de contract, Adina Stanciu şi Florina Chirilov nu au dorit să îşi prelungească angajamentele şi pleacă de la Piatra Neamţ, unde jucau de pe vremea junioratului.

„Au considerat probabil că este momentul să încerce şi altceva. Sunt tinere şi mai au de jucat. Eu am vrut să rămână, dar dacă nu au dorit, căutăm alternative”, a declarat finanţatorul UNIC-ului, Vasile Ouatu.

O soluţie pentru postul de extremă poate fi Ramona Căpăţână Elisei, pe care patronul grupării pietrene vrea să o convingă să revină pe teren. Voleibalista a mai evoluat la UNIC, dar ultima dată a îmbrăcat tricoul Ştiinţei Bacău, cu care a ieşit vicecampioană, în 2012.

Pe lângă extremă şi coordonator, formaţia pietreană ar mai avea nevoie de un centru.

„Este greu să faci transferuri când te afli pe o poziţie ca a noastră. Această echipă are în spate însă o istorie şi nu-i poate fi pusă la îndoială credibilitatea. Faptul că suntem pe locul 8 nu este relevant. Eu l-am ales, pentru că nu am vrut să mai cheltuiesc şi am preferat să mă pregătesc pentru viitorul campionat. Jucătoare se găsesc, dar ca şi în celelalte sporturi, trebuie să îţi impui un maxim pe care să ţi-l permiţi”, a declarat finanţatorul UNIC-ului, Vasile Ouatu.

Gruparea pietreană caută jucătoare române şi pentru celelalte două posturi deficitare, dar va apela şi la cele străine, dacă este nevoie. UNIC vrea şi un antrenor, care să vină la echipă de la începerea pregătirilor.

„Sunt în discuţie cu mai mulţi. Vreau un antrenor serios, dedicat, care să ştie să şi motiveze echipa”, a spus Vasile Ouatu.

UNIC se bazează în acest moment pe 9 jucătoare (Andreea Marin Iliescu, Liliana Curcă, Raluca Purice, Cristina Zanfir, Angelica Chivorchian Harbuz, Mihaela Albu, Ecaterina Ghiţă, Andreea Munteanu, Raluca Pichiu) şi pe antrenoarea Mihaela Voivod.

Echipa se va reuni şi îşi va începe pregătirea pentru viitorul sezon pe 28 iulie.

 

* Iliescu, la naţională

 

Andreea Marin Iliescu a intrat în pregătire mult înaintea coechipierelor sale de la UNIC. Tânăra voleibalistă a fost convocată la naţională pentru jocurile din Liga Europeană. Lotul României s-a reunit tot la Craiova şi va debuta în competiţia europeană la finalul acestei săptămâni.

„Sper să joace şi să aibă o evoluţie cât mai bună. Pentru ea, este o şansă şi trebuie să ştie să profite. Este o jucătoare muncitoare, care avut ghinion să se accidenteze când ar fi trebuit să joace. Recuperează însă şi va progresa şi mai mult”, spune Vasile Ouatu despre jucătoarea sa.

În Liga Europeană, România foloseşte un lot tânăr, iar jucătoarele care vor confirma se vor regăsi şi pe lista pentru preliminariile Mondiale şi Europene. Concurenţa pentru postul de centru nu îi lipseşte însă tinerei voleibaliste de la UNIC, care luptă pentru un post de titulară şi cu fosta sa colegă de la echipa pietreană, Alexandra Sobo.

Româncele vor debuta în Turcia, la finalul acestei săptămâni. Cel de-al doilea turneu EL va avea loc în Ungaria, al treilea în România, iar ultimul se va disputa în Bulgaria.