Volei: Speranţe pentru play-off

* „Dacă punem Craiova în dificultate, putem obţine un rezultat bun”, spune antrenorul Municipalului, Dan Gavril

Municipal Piatra Neamţ începe play off-ul, astăzi. Clasată pe locul 7 în campionatul regulat, formaţia pietreană va întâlni pe SCM U Craiova (locul 2), iar prima partidă are loc pe terenul oltenilor. Gazdele sunt favorite în această dispută şi reprezintă echipa cotată cu şanse din cele mai mari la o calificare în finală. De primul tur se trece în sistem cel mai bun din două jocuri. Lupta se dă, aşadar, pe victorii, fără să conteze seturile.

„Principalul atu, în acest joc, îl au adversarii. Pentru noi, este un meci în deplasare, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru: drum lung, timp puţin de acomodare. La Craiova s-a investit mult, iar lotul s-a întărit inclusiv în pauza competiţională, cu aşteptări pe măsură. Vom avea un meci dificil şi prin prisma publicului, care nu va sta degeaba în Polivalenta de la Craiova”, a declarat antrenorul Municipalului, Dan Gavril.

Pietrenii au speranţe mai mari pentru cel de-al doilea joc, de pe teren propriu, care poate prelungi disputa cu încă un meci. Municipalul a reuşit să învingă Craiova în retur, o victorie care dă moral voleibaliştilor.

„Dacă punem Craiova în dificultate, putem obţine un rezultat bun. Sunt îngrjorat de începuturile mai slabe de joc, pe care le-am avut în mai multe meciuri. Important este însă să putem reveni”, a mai declarat Dan Gavril.

Primul meci dintre Craiova şi Municipal are loc în această după-amiază, iar cel de-al doilea se va juca miercuri, în Polivalenta de la Piatra Neamţ. Celelalte dispute din play-off sunt Tomis Constanţa- CSM Bucureşti, REMAT Zalău- Dinamo şi Unirea Dej- Ştiinţa Baia Mare.

* „La fete, jocurile sunt imprevizibile”- Daniel Banu, antrenor UNIC

Cu speranţa unui rezultat deosebit începe play off-ul şi UNIC Piatra Neamţ, chiar dacă nu a reuşit să îi ia adversarei sale nici măcar un set în campionatul regulat. Pietrencele întâlnesc campioana, iar prima partidă are loc la Constanţa, în această seară.

„Nu ne ducem victimă sigură la Constanţa”, a declarat antrenorul formaţiei pietrene, Daniel Banu. „Îmi doresc să facem un joc cât mai bun. Aş vrea să văd la echipă mobilizarea, dorinţa şi implicarea din meciul de la Târgu Mureş. Au mai fost şi altele în care am reuşit să revenim. La fel trebuie să jucăm şi contra campioanei, până la capăt”.

Campioanele, la care a revenit şi căpitanul Claudia Gavrilescu, nu îşi fac prea multe griji în privinţa disputei cu UNIC şi se gândesc mai mult la lupta din semifinale, în care vor întâlni, dacă se califică, Ştiinţa Bacău.

„La fete, jocurile sunt imprevizibile”, spune antrenorul Banu despre siguranţa din tabăra constănţeană, pe care o consideră favorită, dar nu deja câştigătoare.

Meciul doi dintre UNIC şi Tomis se va disputa miercuri, 13 martie. Celelalte partide din prima fază a play off-ului sunt Dinamo Bucureşti- CSM Lugoj, Ştiinţa Bacău- Medicina Târgu Mureş şi CSM Bucureşti- Volei Alba Blaj.