Volei: Piatra sau capitala?

* Băieţii încheie turul acasă, cu Dinamo, fetele la Bucureşti, unde vor întâlni CSM-ul

 Avem duel pietreano-bucureştean în ultima etapă a turului Diviziei A, programată astăzi. UNIC întâlneşte, în capitală, pe CSM Bucureşti, iar Municipalul joacă pe teren propriu, contra lui Dinamo (ora 17, în Polivalentă.

Deşi revine Florina Chirilov, fetele au un meci foarte dificil. Pietrencele au reuşit să învingă CSM-ul, în returul sferturilor Cupei României, dar după ce bucureştenecele îşi asiguraseră deja calificarea şi jucau cu rezervele. Forţa CSM-ului s-a simţit mai bine în tur, pe care l-a câştigat cu 3:0.

Finanţatorul UNIC-ului are aşteptări mari de la acest joc, dar este realist.

„Doar pe fondul unei deconectări a echipei gazde putem obţine un rezultat favorabil”, consideră Vasile Ouatu. „Nu cred că se va întâmpla, CSM ne aşteaptă ca pe pâinea caldă. Piatra Neamţ stârneşte invidie pentru palmaresul său şi numeroasele participări în cupele europene. Cel mai mult acestui club, al cărui conducător este vicepreşedinte al Federaţiei şi a reuşit să o atragă de partea sa”.

Ambiţiile personale există însă şi în tabăra pietreană. Vasile Ouatu îşi doreşte ca echipa, prin jocul ei, să reuşească să îi anihileze fosta jucătoare, Elena Zaharia, care a plecat la CSM în această vară. Patronului grupării de volei nu i-a plăcut atitudinea acesteia la revenirea la Piatra Neamţ şi vrea să fie „pedepsită”.

„Aţi văzut cu cât entuziasm joacă împotriva fostei sale echipe, care a crescut-o şi a băgat bani în ea 11 ani. Împotriva foştilor susţinători parcă are o poftă de joc mai mare”, a spus Vasile Ouatu.

Mai mult decât ambiţiile şi orgoliile celor doi conducători, UNIC are nevoie de cât mai multe seturi şi meciuri câştigate. Este pe locul 8 înaintea ultimei etape din tur, cu 15 puncte. Adversara sa este pe locul 5, cu 17 puncte.

În etapa a 11-a, Divizia A1 feminină, se mai dispută Argeş Volei Piteşti- Volei Alba Blaj, SCMU Craiova- U Cluj, CSM Sibiu- Dinamo, Tomis Constanţa- Medicina Tg. Mureş şi Ştiinţa Bacău- CSM Lugoj (22 decembrie).

O misiune grea au şi voleibaliştii pietreni, contra lui Dinamo. Duelurile dintre cele două formaţii au fost tot timpul aparte, cu sau fără miză. În campionatul trecut, Municipalul s-a impus în capitală, dinamoviştii au câştigat la Piatra Neamţ, în 5 seturi.

„Interzise celor slabi de inimă”, caracterizează antrenorul pietrenilor, Dan Gavril, disputele Municipal- Dinamo.

Dinamoviştii revin în campionat după două săptămâni, pentru că în runda precedentă  nu au jucat. Pietrenii au evoluat la Craiova, unde au întors meciul de la 0:2 şi au câştigat un punct. Municipalul a făcut patru partide de 5 seturi în acest sezon, în care Dinamo nu a jucat nici un tie-break.

Chiar dacă se află pe locul 6 (15 puncte), gruparea dinamovistă rămâne o adversară de temut. Principalul atu al oaspeţilor este omogenitatea, în condiţiile în care lotul a rămas acelaşi, în mare parte. Bucureştenii au mai pierdut, însă, din forţa atacului prin plecarea celor două extreme din sezonul trecut, Usiljanin şi Todorovic.

La Municipal, există un semn de întrebare în dreptul lui Răzvan Purice, a cărui accidentare pare să fi recidivat, dar universalul pietrenilor are şanse să fie astăzi pe teren.

Partida de la Piatra Neamţ se dispută în Polivalentă, de la ora 17. În aceeaşi etapă, a 11-a, se mai joacă Tomis Constanţa- SCMU Craiova, Remat Zalău- Steaua, CSM Bucureşti- Unirea Dej şi U Cluj- Ştiinţa Baia Mare, în devans, s-a încheiat 1:3.